Administratie publica

„Sunt mulţi, indisciplinaţi şi ar cam trebui răriţi!”

Taxi 1Cam aceasta este concluzia consilierilor câmpineni în legătură cu taximetriştii care îşi desfăşoară activitatea în municipiu. În şedinţa de ieri, Consiliul Local a aprobat înfiinţarea a încă patru locuri pentru staţionarea taxiurilor, pe Strada Mihai Eminescu, în apropiere de Romal, dar a stabilit câteva reguli şi pentru taximetriştii din celelalte staţii. Ba chiar au apărut şi câteva idei care, în mod cert, nu le-ar conveni taximetriştilor. Unele dintre ele sunt, totuşi, inaplicabile.

În prezent, în Câmpina există 36 de locuri pentru taxiuri şi sunt emise 81 de autorizaţii de taxi. Locurile stabilite de administraţia locală pentru staţionare sunt următoarele: 12 – pe Strada Republicii, 4 – pe Strada Mihai Eminescu, 4 – în zona fostului cinematograf, 6 – lângă Peco, 3 – între Complexul ABC şi Grupul Şcolar Forestier, 4 – în zona complexului din cartierul Turnătorie şi încă 3 – pe Bd. Nicolae Bălcescu, lângă Iatsa. Puţini sunt cei care respectă, însă, aceste locaţii şi din ce în ce mai mulţi cei care ocupă parcările publice cu plată, unde dau 2 lei şi stau cât au nevoie.
Taxi 2
Primarul Horia Tiseanu: „Trebuie să instituim nişte sancţiuni pentru cei care nu respectă legea, mergând până la retragerea autorizaţiilor. De aceea am realizat acest proiect de hotărâre. Vom interzice staţionarea taxiurilor în parcarea publică şi vom verifica permanent dacă se respectă locurile de staţionare. Iată, înfiinţăm încă patru locuri în zona Complexului Romal şi sperăm să nu mai apară scandaluri între taximetrişti şi locatarii de pe Republicii”.
Viceprimarul Ion Dragomir: „Taximetria nu prea mai merge, încasările sunt mici şi taximetriştii sunt disperaţi. Sunt mulţi, caută vad şi de aceea nu respectă locurile de staţionare. Nu am văzut taxiuri între ABC şi Forestier, nici în cartierul Turnătorie, nici jos, la Pram. Mă tem că o să avem iar scandal cu cetăţenii de pe Strada Eminescu şi mă tem că nu se vor rezolva nici problemele de pe Republicii, pentru că toţi taximetriştii vor la piaţă”.
Consilierul PSD Gheorghe Tudor: „Sunt mulţi taximetrişti, oraşul nu e prea mare, cursele sunt destul de scurte şi de aceea se bat prea mulţi pe un loc de staţionare. Şi nu orice loc, ci unul din zona cu vad, de aceea a apărut această nebunie la piaţă”.
Consilierul PSD Horaţiu Zăgan: „Mai în glumă, mai în serios, eu zic să-i mutăm pe toţi într-un singur loc, eventual aici, pe terenul din spatele Casei Tineretului şi să fie chemaţi prin dispecerat. Poate aşa se face ordine. Dispecerul să-i trimită în cursă, iar dacă la întoarcere îi opreşte un client pe traseu, norocul lor!”
Mihaela Dănescu, şefa Compartimentului Transport, Avize, Control Comercial din cadrul Primăriei Câmpina: „Există un singur dispecerat, cel al societăţii Antagi, care este folosit pentru cele 9 taxiuri ale firmei. Nu-i putem obliga pe toţi să-şi creeze un dispecerat, deoarece nu e legal. Legea spune clar că, dacă într-o localitate sunt emise mai puţin de 150 autorizaţii de taxi, firmele care se ocupă de această activitate nu sunt obligate să aibă dispecerat. Putem crea, în schimb, aşa-numitul loc de aşteptare de tranzit. Adică un loc unde să montăm un telefon şi să afişam o listă cu numerele de telefon ale taximetriştilor. Vine clientul, sună şi vine taxiul chemat”.
Consilierul PNL Enache Dragomir: „Sunt câţiva taximetrişti care staţionează la Penny, pe trotuarul dinspre BancPost. Să înfiinţăm şi acolo o staţie pentru ei, să intre în legalitate, mai ales că e şi vad”. (Propunerea a picat deoarece terenul respectiv nu face parte din domeniul public, ci aparţine BancPost).
Consilierul PDL Monica Clinciu: „Eu cred că, dacă punem cu adevărat în aplicare articolul 3 din hotărârea noastră, vom reuşi să-i mai disciplinăm şi, poate, să-i mai rărim”.
(Articolul 3 prevede sancţionarea cu suspendarea autorizaţiei de taxi pe o perioadă de 1-3 luni pentru nerespectarea locurilor de aşteptare clienţi stabilite de Consiliul Local).

2 Comments

  1. Georgica says:

    Pentru consilierul Enache Dragomir–– dupa cate stiu eu tot ce inseamna parcare Penny este propietatea acestui supermarket si daca taximetristii stau acolo impreuna cu cei care fac curse este datorita bunavointei conducerii acestui magazin nicidecum altcuiva,poate daca sunteti atenti aceassta parcare privata nu a fost inchisa sau sa se monteze bariere cum sa procedat la la Fibec,deci este un ajutor dat autoritatilor care nu au rezolvat inca problema parcarilor din orasul nostru si mai ales a celor taximetristi care nu au vad.
    Cu stima

  2. horia says:

    De ce nu ii vedeti pe cei ilegali de la racitor?Pt ca nu va intereseaza sau sunteti pe mana cu ei…cine sa controleze,incapabililor care sunteti…cum ati dat atatea autorizatii,dle Primar?Nu vedeti ca orasul se distruge pe zi ce trece datorita incompetentilor pe care ii aveti pe langa Dvs?

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *