Politica

PNL şi PDL se reorganizează şi la Poiana Câmpina. Alexandru Lefter – noul preşedinte PNL, Alin Moldoveanu – posibil candidat PDL la primărie

Alexandru LefterLa filiala liberală, lucrurile sunt ceva mai clare. Alexandru Lefter, fost comandant al Şcolii de Poliţie şi fost director al Poliţiei Comunitare Câmpina, este noul preşedinte al liberalilor din Poiana Câmpina. A intrat recent în politică şi dintre toate oferte primite a ales-o pe cea de la PNL. Acum, se ocupă de reorganizare, vrea să întărească filiala şi să scoată un scor bun la alegeri. În ceea ce priveşte PDL, aici sunt câteva semne de întrebare şi n-ar fi exclus să-l vedem pe lista de candidaţi, la viitoarele alegeri locale, pe Alin Moldoveanu.

Ei bine, da, se vorbeşte tot mai mult despre o posibilă candidatură la Primăria Poiana Câmpina, în 2012, a lui Alin Moldoveanu, actualul şef de cabinet al deputatului Florin Anghel şi consilier personal al primarului Câmpinei, Horia Tiseanu. O spun pedeliştii din Poiana, o recunosc unii dintre pedeliştii din Câmpina, au auzit despre asta şi pesediştii, dar şi liberalii. Unii dau informaţia ca aproape sigură, alţii spun că e doar un zvon. Totuşi, este posibil ca Alin Moldoveanu să candideze la Poiana. Nu locuieşte aici, dar poate rezolva oricând problema cu mutaţia. De ce ar face PDL o astfel Anghel si Moldoveanude mişcare? Pentru că Poiana Câmpina este una dintre puţinele localităţi din colegiul deputatului Florin Anghel unde PSD încă mai deţine puterea. După decesul fostului preşedinte al organizaţiei PDL din Poiana, Florin Anghel şi-a propus să reorganizeze această filială şi să aducă aici oameni care ar putea să-i bată pe pesedişti. Iar Alin Moldoveanu rămâne mâna lui dreaptă în ceea ce priveşte organizarea din teritoriu.

3 Comments

  1. CAMPINEANU says:

    Aici e BUBA : Basescu
    Udrea
    Boc
    Anastase Buba trebuie sparta !

  2. Petrica Coocaru says:

    PNL-ul nu trebuie sa faca aliante cu PDL-ul nici inainte nici dupa alegeri. In structura organizatiei trebuiesc cooptati preponderent cetateni activi ai comunitatii, apropiati si respectati de catre cetateni.

  3. jonny says:

    eu le-as propune unora sa se apuce de altceva, cred ca ne-ar face un mare bine.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *