După ce, zilele trecute, senatorul PSD George Severin a prezentat câteva concluzii despre alegerile locale parţiale desfăşurate la Scorţeni, acelaşi lucru l-a făcut ieri, într-o conferinţă de presă, preşedintele PNL Câmpina Virgil Guran, implicat şi el în campania electorală a candidatului USL. Guran spune că mita electorală a fost la… putere şi că „doar în Kenya sau Bangladesh se mai cumpără votul en-gros ca la Scorţeni”.
Reamintim că PNL, PSD şi PC au avut candidat comun, pe fostul viceprimar Iulian Barbu, iar alegerile au fost câştigate detaşat de pedelistul Mişu Neacşu. „Aproape tot aparatul administrativ al judeţului, în frunte cu prefectul şi directorii de deconcentrate, a fost acolo pentru a-l susţine pe candidatul PDL. Dar nu m-a deranjat atitudinea celor de la putere cât m-a deranjat reacţia oamenilor de la Scorţeni. Pentru câteva foloase de moment nu i-a mai interesat care e candidatul bun şi care este cel rău. Poate ceea ce s-a întâmplat la Baia Mare (unde alegerile parţiale pentru funcţia de primar au fost câştigate de USL) şi, probabil, se va întâmpla în oraşele mari, ne mai poate salva. Dacă nu ne facem bine nici la anul, când sunt alegerile locale şi parlemantare, pentru România nu mai e nici o şansă”, a declarat Virgil Guran.
Pentru USL intradevar nici o șansa anul viitor
Dl Severin are dreptate, dar uita ca a aplicat aceleasi metode atunci cand candida pentru postul de senator.
De ce se mai mira? TOTI fac la fel, pentru ca TOTI sunt niste hoti.