Consilierii câmpineni au aprobat, recent, preluarea fostei tabere şcolare Voila. Ministerul Educaţiei, prin Autoritatea Naţională pentru Tineret şi Sport, vrea să scape de taberele nefuncţionale şi le dă administraţiilor locale. Le dă într-o stare jalnică, pentru că, de ani buni, nimeni nu a mai investit nimic în aceste obiective. Şi aceasta ar fi o mare problemă, recunoscută de administraţia locală. O a doua problemă e legată de terenuri – încă nu se ştie cu exactitate cui aparţin.
„Preluarea taberei şcolare şi păstrarea destinaţiei acesteia înseamnă cheltuieli enorme. Va fi nevoie de personal, deci se va încărca organigrama, va fi nevoie de o investiţie majoră în această tabără până s-o aducem la o stare funcţională”a declarat viceprimarul Ion Dragomir. Unii consilieri au spus apoi că externalizarea ar fi o soluţie, dar asta după reabilitarea taberei. Când se va reabilita? Nu se ştie, încă, depinde de fondurile necesare.
Administraţia locală preia doar clădirile, nu şi terenurile
A doua mare problemă este legată de terenuri. Ministerul Educaţiei dă tabăra fără terenurile aferente. Cu alte cuvinte, dă doar clădirile. Iar situaţia este destul de complicată. „În 1990, Consiliul Judeţean de atunci (care se numea altfel) a emis o hotărâre prin care a trecut terenurile şi construcţiile aferente taberei din administarea autorităţilor câmpinene în administrarea fostei direcţii de tineret. În 2008, prin hotărâre de Guvern, clădirile au trecut din proprietatea publică în proprietatea privată a statului, dar fără să facă vreo referire la terenuri. În acea hotărâre se preciza că toate clădirile taberei vor fi demolate. Recent, am avut o discuţie la Consiliul Judeţean şi am cerut revocarea hotărârii din 1990 pentru a putea prelua şi terenurile taberei. Reprezentanţii Consiliului Judeţean susţin că terenurile aparţin statului, dar nu există nici o prevedere legală în acest sens. Sunt contradicţii mari în această problemă”, a explicat secretarul Primăriei Câmpina, Paul Moldoveanu. Cu alte cuvinte, nu se prea ştie cui aparţin terenurile aferente taberei Voila. Încă se mai cercetează…
de râsul lumi!!!!! poate că acele terenuri nici nu există! noi le vedem, dar nu e!