Administratie publica

Terasa de pe spaţiul verde din staţia de la Salcie a căzut la vot

Profitând de absenţa a trei consilieri care votează cu puterea, opoziţia s-a opus la câteva proiecte şi a reuşit respingerea lor, în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local Câmpina. Unul dintre acestea se referă la închirierea, prin licitaţie publică, a unui teren de 51 mp în vederea amenajării unei terase pentru servirea produselor de tip fast-food. Spaţiul cu pricina se află chiar pe B-dul Carol I, în faţa complexului de la Salcie.

Primul care a atacat proiectul a fost Gheorghe Tudor, fostul primar: „Facem superconcursuri de arhitectură, dar dăm tot felul de aprobări pentru terase. Iar facem cârciumi?! Nu mai vrem să modernizăm centrul Câmpinei?!” Şi a anunţat că nu va vota proiectul. Apoi, colegii săi din PSD şi PNL au ridicat tot felul de probleme, ideea fiind aceea că nu vor fi de acord cu închirierea unui spaţiu verde, în staţia de la Salcie, pentru amenajarea unei terase. Deşi solicitantul se angajase că va avea grijă de spaţiul verde din jurul viitoarei terase, iar consilierul Adrian Piţigoi nu s-a sfiit să vorbească despre cum arată spaţiul respectiv acum, folosind cuvintele „jeg şi mizerie”.
În cele din urmă s-a votat cu 10-5, cele 5 voturi fiind ale consilierilor PSD şi PNL, dar în condiţiile în care proiectul avea nevoie de 13 voturi pentru a fi aprobat (două treimi), opoziţia a profitat de absenţa consilierilor Monica Clinciu (PDL), Elena Albu (PDL) şi Elvis Arghir (independent), toţi trei fiind votanţi obişnuiţi ai proiectelor puterii.

2 Comments

  1. misu says:

    Si uite asa a castigat PSD -ul inca o lupta .Domnule Tudor banuiesc ca esti expirat pentru Campina ,lasa-ne domnule.

  2. Cristi says:

    Pai daca domnu’ Tudor a facut excursii numai la Utzutzoaia din Deal si din Vale (nu vreau sa jignesc vreo comuna) , normal ca nu a vazut ca centrul tuturor oraselor si capitalelor europene sunt pline de terase, restaurante si cafenele…Cum vor sa modernizeze centrul? Facand vreun „monument”? Sa ne dam intalnire la „monument” sa stam pe scari la un cico adus de-acasa….iar PNL daca nu primeste spaga, nu voteaza nimic….de ce sa nu faca cineva care nu e in cercul lor de interese treaba , sa angajeze niste oameni, sa amenajeze frumos un spatiu pe care primaria nu a vrut sa-l modernizeze pe banii ei…

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *