Supărare mare la Poliţia Municipală Câmpina. Conducerea a fost anunţată că va trebui să disponibilizeze 46 de persoane atât din cadrul instituţiei, cât şi din comunele arondate. Unii poliţişti vor ieşi la pensie, alţii vor fi daţi afară, până la sfârşitul lunii. Iar acesta nu este decât primul val de disponibilizări, stabilit de Ministerul Administraţiei şi Internelor. Chiar dacă proiectul de lege privind reducerile de personal din Interne se află, încă, la Parlament, ministrul Traian Igaş a trecut la măsuri extreme. Disponibilizări de personal vor avea loc în toată ţara, la toate inspectoratele judeţene. Surse din cadrul Poliţiei Câmpina ne-au declarat că, în iulie-august, vine… al doilea val. Atunci vor trebui să plece prin pensionare toţi agenţii de poliţie care au peste 45 de ani.
A doua veste proastă pentru poliţişti este legată de salarii. Ministrul Traian Igaş a semnat ieri un ordin prin care valoarea normei de hrană scade de la 720 lei la 130 lei. Asta înseamnă că salariile tuturor poliţiştilor, de la comandant până la ultimul agent, se reduc cu aproape 600 lei lunar. Ordinul se aplică începând cu 1 iunie, iar cei mai mulţi agenţi de poliţie din Câmpina vor încasa, de acum înainte, în jur de 800 – 1.000 lei pe lună. Sunt şi cazuri în care, unii agenţi municipali se vor apropia de salariile poliţiştilor locali şi vor pleca acasă cu 400-500 lei lunar.
Pentru ce sa te mai zbati sa inveti sa te pregatesti ca sa ajungi politist cand ai salariul ca un om angajat la o taraba de la coltul blocului?!
Rusine!!!
Da… pacat. Intr-o tara in picaj economic, guvernul ar trebui sa intareasca ordinea. Sa fim seriosi, ce salariu este ala de 100euro/luna? Sa mai zic ca intr-o tara Europeana, un muncitor necalificat la McDonalds ia de la 800euro/luna in sus si se consider a fi cel mai prost cotat serviciu?