Eveniment

Sărbătoarea celor 2 Iulii – sâmbătă, la Castelul „Julia Hasdeu”

Familia Hasdeu 1În fiecare an, pe 2 iulie, la Muzeul Memorial „Bogdan Petriceicu Hasdeu” sunt sărbătorite cele două Iulii care i-au marcat viaţa marelui savant – soţia şi fiica. Se întâmplă din 1990 încoace. Sărbătoarea de la Castel se numără printre puţinele acţiuni culturale care au devenit… tradiţie în Câmpina. La acţiunile organizate sâmbătă (de la ora 11.00) pot participa toţi cei care doresc acest lucru. Vă prezentăm în continuare programul integral al manifestărilor.  

SĂRBĂTOAREA CELOR 2 IULII
cu participarea extraordinară a D-lui prof. univ. dr. Dumitru Micu şi D-lui prof. univ. dr. Grigore Brâncuş

Prelegeri:
– Dr.I. Oprişan: „Motivul străinului în opera lui B.P. Hasdeu”
– Stancu Ilin: „Ambivalenţa scriitorului”
– Prof. Univ. Dr. Crina Decusară Bocşan: „Varietatea tematicilor abordate de Julia Hasdeu”
– Dr. Jenica Tabacu: „Corespondenţa dintre B.P. Hasdeu şi Julia Hasdeu”
– Jurist Mihai Ştefan: „Mireasa, cununa ta!”
– Alvaro Albornoz Castro (Chile): titlu rezervat 

Lansări de carte şi pliant:
– Lansarea volumului „B.P. Hasdeu, folcloristică”, Editura Ştiinţa, Chişinău, 2011, îngrijit de I. Oprişan
– Lansarea pliantului „Castelul Julia Hasdeu – Muzeul Memorial B.P. Hasdeu”
– Lansarea volumului al III-lea din culegerea de creaţie literară a elevilor Gr.Sc.Ind.Energetic Câmpina: „Noi astazi…”, prof.coordonatori: Elena Petrescu, Alina Petrescu şi Alexandru Duţu

Moment poetic cu actriţa Doina Ghiţescu, din lirica romantică şi simbolistică: Julia Hasdeu, Magda Isanos şi Dimitrie Anghel
Moment muzical cu Iulia Em şi Tituş Constantin: „Se plâng de mine îngerii!” 

Expoziţii:
– „Julia Hasdeu şi poezia picturii”. Artişti plastici, membri ai Centrului Cultural HDU
– Expoziţia de artă decorativă. Artist: Andrei Suditu
– Expoziţia de tablouri din oase de peşte. Artist: Cristian Bocanu

Dialog plastic şi ideatic între mamă şi fiică, un proiect cultural al grupului de iniţiativă artistică „Artele în dialog” coordonat de prof. Artist plastic Luminiţa Ciupitu.
Artişti plastici :
– Angela (mamă) şi Ingrid (fiică) Maschek
– Cerasela Grigoraş (mamă) şi Miruna Alexandra Şerban (fiică)
– Luminiţa Ciupitu (mamă) şi Ana-Maria Cătănescu (fiică) 

Recital de interpretare pianistică susţinut de Georgian-Alexandru Radu (elev al Liceului de Muzică „George Enescu”, Bucureşti) 

„SCRISORI ROMANTICE”
Un spectacol de Cristina Lascu inspirat de „Povestea vieţii mele”, de George Sand şi de corespondenţa sa cu Frédéric Chopin. Muzica: Frédéric Chopin
Spectacolul „Scrisori romantice” a avut premiera pe 19 ianuarie 2010 la Ateneul Român, inaugurând Anul Internaţional Chopin. Este un omagiu adus personalităţii şi creaţiei muzicale a marelui compozitor Frèdèric Chopin în anul în care s-au aniversat 200 de ani de la naşterea sa. Scenariul dramatic e inspirat din corespondenţa lui, atât cu George Sand, femeia care i-a stat alături aproape 10 ani din viaţă, cât şi cu alte personalităţi ale epocii (compozitorul Franz Liszt, pictorul Eugène Delacroix), precum şi din amintirile lui George Sand publicate în 1855, sub titlul „Histoire de ma vie” („Povestea vieţii mele”). În 1849, la câteva zile după  înmormântarea lui Chopin (care murise pe 17 octombrie), George Sand (de care se despărţise în 1847) vine în casa în care celebrul compozitor îşi trăise ultima lună din viaţă, situată în Place Vendome nr.12, dorind să-şi ia înapoi scrisorile pe care i le scrisese. Aici are surpriza s-o găsească pe Louise, sora mai mare a lui Chopin, care venise la Paris încă din 8 august 1849 pentru a fi alături de fratele ei grav bolnav. Întâlnirea dintre cele două femei este prilejul evocării nu doar a personalităţii şi vieţii bărbatului de care fuseseră atât de legate, fiecare în felul ei, ci şi a muzicii sale nemuritoare.  

Distribuţia (în ordinea intrării în scenă):
Louise Chopin – OANA RĂDULESCU-VELCOVICI
George Sand – CRISTINA LASCU
Frédéric Chopin – ŞTEFAN OPREANU 

PROGRAM – OANA RĂDULESCU VELCOVICI 
1. Marche funèbre  din Sonata în si bemol minor, op. 35
2. Studiu op.10 nr.12, în do minor, Revoluţionarul
3. Balada, op. 23 nr. 1, în sol minor – fragment
4. Fantaisie – Impromptu op.66, în do diez minor
5. Studiu op.10 nr. 8, în Fa major
6. Vis de dragoste (de Franz Liszt) – fragment
7. Preludiu op. 28 nr.7, în La major
8. Mazurca op.7 nr.3, în fa minor
9. Nocturna op.9 nr.1, în si bemol  minor
10. Mazurca op.7 nr.1, în Si bemol major
11. Preludiu op.28 nr.15, în Re bemol major
12. Fantezia în fa minor, op. 49 – fragment
13. Vals op.69 nr.2, în si minor
14. Vals op.34 nr.2, în la minor
15. Vals op.64 nr.2, în do diez minor
16. Studiu op.25 nr.7, în do diez minor
17. Andante spianato op.22, în Sol major

Organizatori:
Primăria şi Consiliu Local Câmpina
Muzeul Memorial B.P.HASDEU
Fundaţia HASDEU Câmpina
Centrul Cultural HDU Bucureşti
Cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional

1 Comment

  1. drapelica says:

    oho-hoooo! pacat ca e prea departe pentru mine! ca as veni sa stau toata ziua. ca e toata ziua cred!

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *