La nivel naţional, bacalaureatul 2011 a adus cele mai proaste rezultate din istorie, promovabilitatea pe ţară fiind de 44,47%. În Prahova, nu s-a atins nici pragul de 45%, faţă de 53,4% în 2010. La Câmpina, situaţia este şi mai tristă – doar 41,38% promovabilitate. Deşi este un procent dezastruos, este puţin mai mare decât cel înregistrat în 2010 (40,42%). Şi la fel ca în anii precedenţi, este un procent ridicat considerabil de Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu”, unde promovabilitatea depăşeşte 99%.
În cifre absolute, situaţia de la Câmpina este următoarea: 940 elevi înscrişi la bacalaureat, 389 au promovat examenul, 534 au fost respinşi, iar 17 nu s-au prezentat. Aşadar, CNNG salvează din nou onoarea localităţii, la polul opus aflându-se Grupul Şcolar Construcţii de Maşini, unde doar opt elevi au reuşit să obţină medii peste 6 şi să promoveze BAC-ul.
Iată situaţia pentru fiecare liceu în parte:
Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” – 99,3% (98,65% anul trecut)
– 145 elevi înscrişi la examen, dintre care 144 admişi, unul respins
– cea mai mare medie – 9,78, cea mai mică medie – 6,13
Colegiul Tehnic „Constantin Istrati” – 20,79% (14,24% anul trecut)
– 327 elevi înscrişi, dintre care 68 admişi, 254 respinşi, 5 nu s-au prezentat
– cea mai mare medie – 8,80, cea mai mică medie – 6,01
Grupul Şcolar Forestier – 40,52% (52,23% anul trecut)
– 153 elevi înscrişi, dintre care 62 admişi, 88 respinşi, 3 nu s-au prezentat
– cea mai mare medie – 8,83, cea mai mică medie – 6,03
Grupul Şcolar Energetic – 54,59% (47,23% anul trecut)
– 196 elevi înscrişi, dintre care 107 admişi, 87 respinşi, 2 nu s-au prezentat
– cea mai mare medie – 9,66, cea mai mică medie – 6,00
Grupul Şcolar Construcţii de Maşini – 6,72% (8,92% anul trecut)
– 119 elevi înscrişi, dintre care 8 admişi, 104 respinşi, 7 nu s-au prezentat
– cea mai mare medie – 7,21, cea mai mică medie – 6,01
La Câmpina, nici un elev nu a fost eliminat din examen. Contestaţiile se pot depune mâine, între orele 8.00-12.00, iar rezultatele finale vor fi afişate vineri, 8 iulie.