În 2009, municipiul Câmpina a fost inclus în Programul Naţional de izolare termică a blocurilor, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale. Atunci, s-a aprobat anveloparea blocurilor cu patru etaje de pe Strada Erupţiei. După ce autorităţile locale au parcurs toate etapele birocratice pentru obţinerea sumelor necesare, a venit vestea cea proastă: Guvernul nu mai are bani, motiv pentru care lucrările au tot fost amânate. Banii de la minister au venit abia luna trecută, la un an şi jumătate de la aprobarea finanţării.
Potrivit legii, pentru reabilitarea termică a blocurilor, jumătate din bani sunt alocaţi de Guvern, 30% – de la bugetul local şi 20% – din fondurile asociaţiei de proprietari. De la Ministerul Dezvoltării Regionale s-au primit aproximativ 340.000 lei, sumă la care se adaugă 200.000 lei reprezentând contribuţia de la bugetul local. Diferenţa până la 680.000 lei este asigurată de asociaţia de proprietari. Lucrările au început deja la cele cinci scări de bloc.
La Ministerul Dezvoltării se mai află depusă documentaţia pentru reabilitarea termică a altor 15 scări de bloc din Câmpina. Şansele pentru obţinerea finanţării sunt, însă, destul de mici.
Daaa, guvernul nu are bani pentru anvelopare dar are pentru toate prostiile de pe lumea asta. Udrea da bani pentru toate prostiile numai pentru ce trebuie nu da. Pe femeia asta au tampito banii si puterea, nu mai vede realitatea. Face crese si parcuri la tara, parca, nu? Offf, vai de noi. Ce era odata PD-ul si ce a ajuns acum!
facem crese si parcuri dna Olguta, ca in parc o sa ne plimbam cu totii, cand nu o sa mai aibe omul loc de munca:))) si crese nu stiu de ce face…..natalitatea nu tinde sa creasca……copii la tara nu au ce manca, pana una alta.
Dar ce, draga, copiii de la tara au raie pe ei si nu au voie la crese?