Fundaţia „Zamolxes” din Câmpina a demarat, zilele trecute, trei proiecte pentru tineri, două dintre ele fiind finanţate din fonduri europene, iar al treilea, în baza Legii 350, de la bugetul local. Unul dintre proiectele cu finanţare europeană face parte dintr-un program mai amplu destinat dezvoltării voluntariatului. În cadrul acestuia, cinci voluntari din patru ţări se vor afla pentru nouă, respectiv şase luni, la Câmpina, unde vor interacţiona cu tinerii din localitatea noastră pe diverse teme – de la IT şi artă, la comunicare interculturală, solidaritate şi toleranţă faţă de diversitatea culturală. Voluntarii care au venit deja la Câmpina sunt din Franţa, Spania, Italia şi Iordania, reprezentantul acestei din urmă ţări având o misiune de numai şase luni, durată impusă de… regimul vizelor.
Se aşteaptă aprobare de la NASA pentru legătura cu… o staţie orbitală
„Tineri în eter” este numele celui de-al doilea proiect cu finanţare europeană derulat de Fundaţia „Zamolxes”, proiect care presupune organizarea, în perioada 27 iulie – 3 august, a unor activităţi specifice radio-amatorismului. Evenimentul va avea loc la „Fântâna cu Cireşi” şi vor fi prezenţi 45 de tineri din nouă ţări (Belgia, Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, Olanda, Slovenia şi România). Se va interacţiona cu tineri de pe alte meridiane şi se aşteaptă chiar o aprobare de la NASA pentru a se intra în legătură cu un cosmonaut de pe o staţie orbitală.
Ateliere de fotografie şi film
Singurul proiect cu finanţare de la bugetul local, în baza Legii 350, se referă la iniţierea a 30 de tineri, cu vârste între 10 şi 19 ani, în artă fotografică şi film. Proiectul va dura şapte luni. Începe pe 15 iulie şi se va finaliza în decembrie cu o expoziţie la Casa Tineretului.