Social

„Târgul de bunătăţi” revine la Câmpina sâmbătă şi duminică

Targul de bunatatiDe această dată, acţiunea are loc pe Bulevardul Carol I, între Casa Cărţii şi Pasajul de la Ceas, de la ora 9.00. Pe lângă deja cunoscutele produse comercializate la ediţiile anterioare ale târgului, ca o noutate, la această ediţie vom găsi şi specialităţi de caşcaval din Olanda şi vestita dulceaţă de cireşe negre de la Topoloveni. 
Producătorii din Bran, Fundata, Lăpuşel, Tălmăcel-Maramures, Rupea, Târgu Mureş, Întorsura Buzăului, Lipova-Arad, Valea Popii-Argeş, Forăşti-Suceava, Topoloveni sau Oradea îi vor invita pe câmpineni la degustarea produselor – brânză cu chimen, cu busuioc, brânză de burduf în coajă de brad, caşcavea, caşcaval cu ardei, chimen sau pătrunjel, specialităţi din carne de vită şi porc, pâine de casă, miere, palincă, prăjituri de casă, gemuri, siropuri şi dulceţuri. Alături de producători se vor afla şi meşteşugarii cu costume populare din Bistriţa şi Padina-Cluj, cu artizanat şi ceramică albastră de la Corund, aranjamente din flori naturale uscate de la Vaslui, ceramică roşie de la Miercurea Ciuc, ii de la Breaza.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *