Administratie publica

Municipiul Câmpina devine membru al Asociaţiei de Promovare a Turismului Prahova

TiseanuAceastă asociaţie este o organizaţie profesională cu scop nelucrativ, înfiinţată în 2008, obiectivele sale vizând dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului din Prahova atât în ţară, cât şi în străinătate. Printre altele, Asociaţia de Promovare a Turismului se ocupă şi de identificarea resurselor financiare, inclusiv programe de finanţare a unor proiecte noi în turism. Potrivit primarului Horia Tiseanu, intrarea Câmpinei în Asociaţia de Promovare a Turismului Prahova vine în sprijinul dezvoltării turismului la nivel local, existând o serie de avantaje pentru membrii acestei organizaţii. Avantaje cum ar fi promovarea în toate materialele realizate de asociaţie (afişe, bannere, pliante, broşuri, cataloage etc), furnizarea de informaţii despre posibile colaborări cu parteneri străini, reprezentarea intereselor municipiului în cadrul diverselor acţiuni etc. Cel mai important avantaj rămâne, desigur, cel privind identificarea unor surse de finanţare a proiectelor din domeniul turismului. Printre membrii asociaţiei se numără Consiliul Judeţean Prahova, Camera de Comerţ şi Industrie, Primăria Ploieşti, Universitatea Petrol şi Gaze Ploieşti. 
Proiectul privind intrarea Câmpinei în asociaţia menţionată va fi aprobat în şedinţa din această seară a Consiliului Local Câmpina. Pe ordinea de zi mai apare un proiect referitor la turism. Este vorba despre înfiinţarea unui Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică. Acesta va fi amplasat pe Bulevardul Carol I, între BCR şi RomTelecom.

1 Comment

  1. Doar eu says:

    hai sa o vedem si pe asta…..

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *