În şedinţa din luna iunie, Consiliului Local Câmpina a aprobat două proiecte privind reglementarea activităţii transportatorilor publici pe teritoriul administrativ al Câmpinei. Este vorba despre proiectele privind staţiile din municipiu. Trecute destul de uşor de votul consilierilor, cele două hotărâri au generat o reacţie dură din partea transportatorilor afectaţi. Aceştia au înaintat deja Consiliului Local o plângere prealabilă şi s-au adresat Prefecturii Prahova, ceea ce a şi determinat un pas înapoi al aleşilor locali.
Una dintre hotărârile vizate se referea la obligativitatea transportatorilor care tranzitează Câmpina să oprească doar în autogări, fiindu-le interzisă oprirea în celelalte staţii de pe traseele lor. Situaţia şi rezolvarea ei au fost sintetizate de primarul Horia Tiseanu: „E adevărat, Consiliul Local a cam modificat regulile în timpul desfăşurării jocului. Cred că soluţia cea mai bună este aceea ca, într-o şedinţă viitoare a Consiliului Local, să adăugăm un nou articol, care să prevadă că hotărârea intră în vigoare după aprobarea programului judeţean de transport de către Consiliul Judeţean. Este o soluţie agreată şi de transportatori şi ar rezolva problema, pentru că, în momentul de faţă, nu se mai respectă caietul de sarcini care a stat la baza licitării acestor trasee, iar noi le-am avizat la momentul respectiv”.
O problemă ceva mai delicată o reprezintă desfiinţarea staţiei de pe Strada Orizontului, după ce locatarii blocului din zonă s-au arătat nemulţumiţi de plasarea staţiei chiar la uşa blocului, de mizeria care se face acolo, de blocarea parcării de către microbuze etc. Pe acelaşi argument de bază – nerespectarea caietului de sarcini – transportatorii au atacat şi această hotărâre. „Cel mai probabil, se va impune mutarea staţiei de pe Strada Orizontului cu câţiva zeci de metri dincolo de Biserica „Sfânta Parascheva”, spre parcarea din apropierea trecerii de pietoni. Este o soluţie de mijloc, care îi va mulţumi şi pe transportatori, pentru că vor putea să oprească aici, dar şi pe locatarii blocului R10, care nu vor mai avea această staţie la scara blocului”, a mai spus primarul Tiseanu.
Celor interesaţi le reamintim discuţiile din şedinţa CL în care s-a aprobat proiectul referitor la transportatori:
http://www.campinaph.ro/2011/07/transportatorii-aflati-in-tranzit-nu-mai-au-voie-sa-opreasca-decat-in-autogari.html
Consilierii locali si administratia locala inclusiv dl. primar, cred ca daca se plimba numai in masini de lux au uitat cum e sa mergi pe jos de la un capat al altuia al orasului. Sau vor prin acest demers sa bage bani in punga firmei care face transport in interiorul Campinei firma careia i-a fost respinsa cererea de majorare a pretului biletului care oricum e monstruos de mare.
Cred ca cineva a luat-o razna cu aceste reguli aberante in defavoarea locuitorilor orasului. Sunt alte modalitati de a ajunge din turnatorie sau de pe Campinita in Slobozia sau la iesirea din oras cu alte mijloace de transport ieftine si bune pe care le-au pus la dispozitia noastra acesti consilieri locali?????.
Cred ca interesele de grup si lipsa de respect pentru campineni nu mai au limite. Nu mai stiu ce sa inventeze acesti alesi locali. De ce nu se face o dezbatere publica sa fie intrebati si cetatenii daca sunt de acord cu aceste reglementari sau prostii sa execute ca noi aprobam???!!!!