Evenimentul are loc mâine, de la ora 11.30. Ziua deschiderii Centrului de Informare nu a fost aleasă întâmplător, Biblioteca Municipală „Dr. C.I. Istrati” împlinind, la 23 septembrie, 63 de ani de existenţă. Ce înseamnă, de fapt, Centrul de Informare pentru Public (CIP)? Este un nou serviciu în cadrul bibliotecii, prin care orice persoană are acces gratuit la computer, pe baza unui permis eliberat de bibliotecar.
Vă reamintim că Biblioteca Municipală a fost selectată să facă parte, alături de alte 19 biblioteci din judeţ, din Programul Naţional BIBLIONET, prin intermediul căruia a primit opt echipamente IT, un videoproiector, un scanner şi o imprimantă în valoare de aproximativ 35.000 de lei. Echipamentele sunt donate de Fundaţia Bill şi Melinda Gates. BIBLIONET se derulează pe parcursul a cinci ani şi facilitează publicului accesul gratuit la informaţie, prin dezvoltarea unui sistem de biblioteci publice moderne în România.