Politica

Liberalii susţin că au cerut autorizaţie pentru cort, dar n-au primit-o

În legătură cu incidentul de ieri, din parcarea centrală, reprezentanţii PNL Câmpina vin cu câteva precizări suplimentare. Potrivit preşedintelui Virgil Guran, organizaţia pe care o conduce a depus, încă din 25 august 2011, o cerere la Primărie în vederea obţinerii autorizaţiei pentru amplasarea unui cort în zona centrală. La acest cort urmau să se desfăşoare mai multe acţiuni incluse în campania „PNL are grijă de sănătatea ta!”. 
„Cum Primăria nu a dat nici un răspuns solicitării noastre, am decis să organizăm acţiunea în parcarea de la Carrefour, dar în loc de cort să ne desfăşurăm activitatea la o maşină pentru care să plătim taxa aferentă pentru un interval de două ore”, a afirmat Virgil Guran. Aici, liberalii au adus un medic pentru a verifica tensiunea şi glicemia celor interesaţi şi au demarat campania de strângere de semnături în vederea iniţierii unor proiecte de lege privind reintroducerea analizelor medicale anuale gratuite şi stimularea financiară a medicilor care lucrează în învăţământ şi a celor din mediul rural.
Ce s-a întâmplat mai departe, se ştie deja…

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *