La câteva zile după ce a vorbit despre penalizarea firmelor care au întârziat cu mai bine de un an lucrările de reabilitare a tronsonului de cale ferată Bucureşti-Câmpina-Predeal, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a anunţat că vrea tren de mare viteză între Arad şi Bucureşti, dar şi între Bucureşti şi Constanţa. Un tren pentru care s-a comandat deja studiul de fezabilitate şi pentru care se caută bani. În jur de 10 milioane de euro…
Linia pentru viteze de până la 300 km/oră va dubla, practic, Coridorul IV, aflat în proces de reabilitare de câţiva ani. „În ceea ce priveşte proiectul pe care toată lumea îl tratează cu scepticism – linia de mare viteză care urmează să lege Ungaria de România, se elaborează deja studiul de fezabilitate pentru a putea ulterior să trecem la finanţarea lui”, a declarat Anca Boagiu într-o conferinţă de presă. Studiile de fezabilitate vor fi gata la anul, iar proiectarea şi construcţia vor începe după 2016. Sau, cel puţin, aşa şi-ar dori Ministerul Transporturilor.