Guvernul a aprobat, în şedinţa de ieri, proiectul ministrului Sănătăţii, Ladislau Ritli, privind sancţionarea celor care agresează verbal sau fizic personalul din sistemul sanitar. Astfel, dacă un pacient, o rudă sau un prieten al acestuia ameninţă verbal un cadru medical va fi amendat. Dacă loveşte un medic, o asistentă sau chiar pe şoferul ambulanţei, riscă o pedeapsă cu închisoarea între şase luni şi trei ani. În cazul vătămărilor corporale grave, se poate ajunge şi până la 12 ani de închisoare.
De ce era nevoie de o astfel de reglementare legislativă? Pentru că, după cum explică ministrul Sănătăţii, într-un comunicat de presă, „experienţa ultimelor luni arată înmulţirea acestor acte de agresivitate împotriva personalului medical. În spitale şi mai ales la domiciliu, cu precădere la chemările la domiciliu, s-au întâmplat astfel de acţiuni reprobabile. Noi dorim, prin acest act normativ, să descurajăm acele acte de violenţă, din partea pacienţilor şi aparţinătorilor, care lezează demnitatea personalului sanitar”. Ministrul Ladislau Ritli susţine, în acelaşi comunicat, că numărul cazurilor de agresiune împotriva personalului medical aproape că s-a triplat în 2011, comparativ cu anii precedenţi.