În municipiul reşedinţă de judeţ are loc mâine Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România, acţiune la care vor fi prezenţi primarii mai multor localităţi din ţară, parlamentari, dar miniştri. Printre aceştia din urmă se vor număra Traian Igaş – ministrul Administraţiei şi Internelor, Sulfina Barbu – ministrul Muncii, Leonard Orban – ministrul Afacerilor Europene. Şi premierul Emil Boc este aşteptat mâine la Ploieşti. Printre subiectele de dezbatere se află cele privind reorganizarea Poliţiei Locale şi stadiul procesului de descentralizare la nivelul administraţiei locale.
O secţiune aparte este dedicată politicii de coeziune şi bugetului multianual al Uniunii Europene, teme asupra cărora vor avea intervenţii invitaţii de onoare ai Asociaţiei Municipiilor: Mercedes Bresso – preşedintele Comitetului Regiunilor şi Francois Zaragoza – consilier al preşedintelui Consiliului European al Municipalităţilor şi Regiunilor.