Proiectul bugetului de stat pentru anul 2012, în forma stabilită de Guvern, prevede alocarea a 360 milioane lei pentru construcţia şi reparaţia de drumuri judeţene şi comunale. Conform proiectului, dacă nu intervin alte modificări, judeţul Prahova ar urma să primească 10,64 milioane lei, numărându-se, astfel, printre judeţele care beneficiază de cele mai mari sume pentru drumuri. Cele mai mari sume dintre cele care se intenţionează a fi alocate în 2012. Pentru că, faţa de anii trecuţi, repartiţia bugetară este destul de redusă. Mai primesc peste 10 milioane de lei Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Buzău, Cluj, Constanţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Olt, Suceava, Timiş şi Vaslui. Celelalte judeţe vor beneficia de sume cuprinse între 3,2 şi 9,4 milioane lei.
Proiectul bugetului de stat pentru 2012 ar putea intra în dezbaterea Parlamentului în jurul datei de 25 noiembrie, după cum a anunţat Ministerul Finanţelor Publice. Până atunci, discuţiile pe marginea bugetului continuă la nivelul coaliţiei aflate la guvernare.