Regizorul Cristian Mungiu a obţinut peste un milion de lei pentru cel mai nou film al său, la concursul de proiecte organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei. Puţină lume ştie, însă, că regizorul care a câştigat Palme d’Or la Cannes, în 2007, a ales ca locaţie pentru filmări municipiul Câmpina. În concordanţă cu scenariul, cea mai mare parte a acţiunii va avea loc pe Muscel, undeva în spatele fostei tabere Voila. Aici se află deja în curs de realizare un decor provizoriu: o mănăstire înconjurată de câteva chilii. Proiectul urmează să se filmeze în perioada decembrie 2011-ianuarie 2012, iar echipa de filmare se va caza la Câmpina pe o perioadă de aproape 10 săptămâni. La solicitarea companiei Mobra Films, cea care se ocupă de pregătirea proiectului, Primăria Câmpina a pus la dispoziţia echipei locaţia solicitată şi şi-a dat acceptul pentru utilizarea şi a altor locaţii publice din oraş, cum ar fi spitalul sau parcurile. În momentul de faţă, titlul noului film nu este cunoscut. Se pare, totuşi, că producţia (una de ficţiune) va fi inspirată din drama de la Tanacu, acolo unde o tânără măicuţă a murit după ce a fost supusă exorcizării.
Cristian Mungiu este unul dintre cei mai talentaţi regizori ai generaţiei post-decembriste. S-a născut la Iaşi, pe 27 aprilie 1968. A absolvit Facultatea de limbi străine de la Iaşi, apoi, în 1998, Academia de Teatru şi Film din Bucureşti. În 2002, s-a făcut remarcat la Cannes cu lungmetrajul „Occident”, pentru ca, în 2007, să câştige, în calitate de regizor, premiul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes, pentru pelicula: „4 luni 3 săptămâni şi 2 zile”, dar şi marele premiu al Federaţiei Internaţionale a Presei Cinematografice. Ulterior, filmul său a fost nominalizat şi la „Globurile de aur”.
Ce stire frumoasa! In sfarsit se intampla ceva si in Campina noastra!
Super!!! Este chiar un eveniment. Poate reveniti cu niste informatii noi cand vine echipa de filmare si cand incep filmarile. Mi/ar placea mult sa/l cunosc pe dl Mungiu.
Asta da eveniment!Nu targuletul de …..”bunatati” !Pana si denumirea ma intriga……”bunatati”.Unde se mai inchide si traficul rutier,de parca am fi vreun oras cu milioane de locuitori,si un trafic de nesuportat
Mult succes domnului Mungiu! Ma bucur ca a ales Campina, au fost facute si alte filme la noi, cu ani in urma. E o zona foarte frumoasa si cu mult potential.
Minunat, absolut minunat, o veste cum n-am mai avut de multa vreme! Succes lui Cristi Mungiu!
Sa spunem, Cristina, ca, totusi, nu e primul film turnat la Campina. In anii ’80 s-au facut aici filmele „Mere rosii” si „Totul despre fotbal”, iar nu mai demult de acum doi ani doua dintre cele mai premiate la nivel international scurt metraje ale momentului, filmele tanarului regizor campinean Victor Dragomir, „Cumparaturi de ultim moment” si „Intalnire cu al treilea Reich”, au fost filmate la Complexul Fibec, respectiv in Slobozia.
A! Si am uitat „Strung Love”, tot scurt metraj, filmat la Mec 2. Tot Victor Dragomir si tot cu actori cunoscuti in rolurile principale si cu campineni la figuratie.
Asa este, Simona. Ar mai fi si mini-seria TV „Roberta”, cu Serban Ionescu, Ilinca Goia şi Vladimir Gaitan, in regia lui Valentin Hotea. S-a filmat in cartierul Campinita.
o echipa de exceptie,foarte de treaba,oameni foarte cumsecade si foarte distinsi.aici cred ca o sa imi sc himb viata alaturi de un baiat
imi pare rau ca nu mai sunt aproape de echipa din motive personale,bafta in continuare
o sa va vizitez