Social

Galele APLER au ajuns la ediţia a XIII-a. Ultima care se organizează la Câmpina…

În perioada 8-10 decembrie are loc cea de-a XIII-a ediţie a Galelor APLER, manifestare naţională care reprezintă întâlnirea profesională a reprezentanţilor revistelor culturale şi editurilor şi la care participă şi personalităţi ale vieţii culturale din România. Devenise o tradiţie ca aceste gale să aibă loc la Câmpina. Din motive financiare şi nu numai, 2011 este primul an când de la bugetul local nu s-a dat nici un ban pentru organizarea acestei manifestări şi, prin urmare, ultimul în care Galele APLER se desfăşoară la Câmpina. 
Galele APLER reprezintă un gen de acţiune cu circuit închis, dacă se poate spune aşa, adică destinată unei anumite categorii de public. Galele APLER sunt organizate de Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER), împreună cu Federaţia Editorilor şi Difuzorilor de Carte din România (FEDCR), în colaborare cu Casa Tineretului şi Casa de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina.

Vă prezentăm în continuare programul complet al manifestării: 

Joi, 8 decembrie 2011
18.00 – Deschiderea lucrărilor celei de-a XIII-a ediţii a Galelor APLER. Sala „Constantin Radu” a Casei Municipale de Cultură „Geo Bogza”
18.30 – Criza mondială şi industria editorială din România. Soluţii, deziderate. Dezbatere. Sala Constantin Radu a Casei Municipale de Cultură „Geo Bogza”. Moderator: prof. univ. dr. Cristian Niculescu 

Vineri, 9 decembrie 2011
11.00 – DECULT – proiect realizat de „FEDCR Muntenia Sud” din Fonduri Europene. Obiective generale şi specifice în domeniul editorial din România. Dezbatere. Casa Tineretului. Moderatori: Lucia Ovezea şi Dan Mircea Cipariu
18.00 – Galele APLER. Premiile APLER pentru 2010 – Casa Tineretului 

Juriul pentru acordarea premiilor anuale ale APLER este format din:
– prof. univ. dr. Mircea Muthu, preşedinte
– conf. univ.  dr. Vasile Spiridon – critic literar
– dr. Radu Voinescu – critic literar
– Dorana Coşoveanu, critic de artă 

Se vor acorda următoarele premii:
– Revista anului 
– Premiul „Romul Munteanu” pentru editura anului
– Graficianul de carte al anului 
– Premiul „Cezar Ivănescu” pentru autorul anului 
– Premiul „Dan Alexandru Condeescu” pentru critică literară
Se va acorda, de către preşedintele APLER, Premiul pentru jurnalism cultural.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *