De joi până astăzi, la Câmpina s-a desfăşurat cea de-a XIII-a ediţie a Galelor APLER, manifestare organizată de Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER), împreună cu Federaţia Editorilor şi Difuzorilor de Carte din România (FEDCR), în colaborare cu Casa Tineretului şi Casa de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina. Ultima acţiune inclusă în programul Galelor a fost acordarea premiilor APLER pentru 2010.
Juriul a fost format din prof. univ. Mircea Martin (preşedinte), prof. univ. dr. Vasile Spiridon (critic literar), dr. Radu Voinescu (critic literar), dr. Dorana Coşoveanu (critic de artă). Iar câştigătorii sunt:
– Premiul „Romul Munteanu” pentru editura anului: Editura Muzeului Literaturii Române, Bucureşti, director Lucian Chişu
– Premiul „Revista anului”: Revista „Cultura”, Bucureşti, director Augustin Buzura
– Premiul „Graficianul anului”: Mircia Dumitrescu, pentru ilustraţia volumelor editate de Editura MNLR: „În curtea cu pavajul gri” de Augustin Frăţilă şi „Oraşul cu un singur locuitor / La ville d`un seul habitant de Matei Vişniec”
– Premiul „Cezar Ivănescu”pentru autorul anului 2010: „Scrisori din mica mea latinitate” de Liviu Franga, Editura MNLR
– Premiul pentru critică literară „Dan Alexandru Condeescu”: „În labirintul cărţilor” de Mihaela Albu, Editura Aius
– Premiul pentru jurnalism cultural: Gabriel Rusu, TVR Cultural