Proteste la Câmpina, ziua a doua. În jur de 80 de persoane, maximum 100, au protestat în această seară la Câmpina. Majoritatea tineri şi foarte tineri. S-au strigat lozincile deja cunoscute, împotriva Guvernului şi preşedintelui, dar au existat şi mesaje referitoare la scăderea nivelului de trai, lipsa locurilor de muncă, viitorul incert al tinerilor. După acţiunea din pasajul de la ceas, grupul de protestatari a plecat în marş spre sediul PDL, apoi spre sediul fostei unităţi de jandarmi. La monumentul eroilor căzuţi la Otopeni, tinerii s-au oprit şi scandat lozinci referitoare la revoluţia din decembrie 1989. Acesta a fost, probabil, cel mai intens moment al serii. Ulterior, protestatarii au revenit în centrul localităţii, dar numărul lor a fost mult mai mic.
Câteva idei…
– Codul albastru instituit de Ministerul Administraţiei şi Internelor a funcţionat din plin şi la Câmpina. Numărul jandarmilor, poliţiştilor şi pompierilor mobilizaţi pentru acţiunea de protest a fost foarte mare, exagerat de mare, îndrăznim să spunem că aproape dublu faţă de numărul participanţilor la miting. Sigur, nu au stat toţi în jurul protestatarilor, ci în zonele adiacente. Am remarcat, în schimb, destui poliţişti în civil, amestecaţi prin mulţime.
– Nu au existat incidente. S-a protestat paşnic, civilizat. Nici în timpul marşului nu au existat probleme.
– În momentul în care, de la sediul PDL s-a plecat spre fosta unitate de jandarmi, a existat o oarecare derută în rândul forţelor de ordine, care nu înţelegeau unde ar fi următoarea… oprire. Oare în cartierul Slobozia? Lucrurile s-au lămurit repede.
Câteva considerente personale…
Au existat câteva persoane care ne-au cerut socoateală pentru fotografiile pe care le făceam în timpul protestului. La început, chiar cu o oarecare violenţă verbală. Persoane mature, de la care nu ne-am fi aşteptat la o asemenea reacţie. E adevărat, nu aveam legitimaţia de presă la vedere. Dar dacă ar fi cerut-o în mod civilizat, le-am fi arătat-o. Dar eram pe domeniul public, la un protest public şi nu credem că era necesar să dăm explicaţii pentru că făceam poze. În presa locală, am rămas o mână de oameni şi am cam stat toţi grămadă. Nu a avut nimeni nici o treabă cu jandarmii care filmau, cu poliţiştii care fotografiau, ci cu presa, lucru care nu poate decât să ne întristeze. Pe de altă parte, incidentul poate demonstra şi faptul că oamenii se tem în continuare că ar putea avea probleme dacă îi recunoaşte cineva în vreo poză sau filmare.
BRAVA TINERILOR !!!
Jandarmilor un mesaj – ROLUL LOR E SA APERE DEMONSTRANTII , SA-I DEPISTEZE PE ACEI INTRUSI CARE DAU FOC LA CAUCIUCURI , CARE ARUNCA CU PETARDE NU SA-I INCITE LA DEZORDINE PE CEI CARE DEMONSTREAZA PASNIC !
Respect pentru cei care isi sustin convingerile! Dar sunt dezamagit de cei din partidele politice de pe plan local si aici a se citi PNL, care au incercat o manipulare grosolana si fara mare efect, dar suntem romani si era de asteptat asemenea lucru…Vorba aia: Rusine Dinu Patriciu!
Pt. Teo: PD-L, USL, UDMR, UNPR – aceeasi mizerie!
Mai erau si PP, PNG, PRM 🙂
🙂 Sal Teo! Nu, aia chiar nu (mai) conteaza. Dar hai sa adaugam si PCM si PNT-CD ca exista si ei. Mai punem si TSD (asa se numesc?), „PD-L tineret” si „PNL tineret” (chiar nu stiu cum se numesc) etc.
ps: Chiar nu inteleg ce-a avut in cap – daca o fi avut ceva – Ludovic Orban.
ps2: Am fost luat la misto de citiva prieteni de-ai mei, dar mai vedem. Sint scirbit de toata clasa politica, iar PD-L-ul sper sa dispara curind, cu Udrea cu tot. Problema este ca – pe plan local – nu exista alternativa. Cine?!? La alegerile trecute, Bercoroiu si-o fi platit singur campania? Pentru ca altfel cred ca PSD-ul e varza, Bercaroiu fiind poate cea mai proasta alegere a lor. Acum?!? La fel! Si uite asa, fara sa faca (vizibil) mare lucru, stiu/stim noi pe cineva (nu spun cine, persoana importanta) care va avea mandatul trei.
Dar frate Dan, ca avem aceeasi varsta, primaru’ asta, chiar daca nu il agreez extrem, chiar a facut ceva in oraselul nostru..
aici sa facut „cloaca” celor ce il sustin pe tiseanu ? impreuna cu „teo” si prietenii lui? marja de varsta e mai mare de 22 de ani cumva?
Ce a facut in „oraselul” nostru? Cu zeci de mii de euro peste pretul real?Asa iti fac si eu, asa faci si tu, asa face oricine!Ce anume s-a facut exact,constructiv,eficient si din punct de vedere financiar corect?Ce s-a facut pentru dezvoltarea orasului?Economic……?Hai sa nu mai ridicam pe nimeni „slavi'”, sunt absolut sigur ca exista clar si sustinatori de partea lui tiseanu.Dar „combinatiile” sunt deja la un nivel la care in Campina nu mai reprezinta un secret fiind un „orasel” prea mic.Inteleg interesul anumitor persoane care stau non stop pe presa locala scriind in continuu pe forum si incercand sa pastreze imaginea curata, dar cred ca interesul e clar, motivul se cunoaste.Si sa nu uitam…intotdeanuna este loc de MAI BINE!
Tirziu, dar n-am mai intrat pe aici. Nu sint prieten cu Teo, nu il sustin pe Tisi. 22 de ani? 🙂 As mai vrea! Chiar sint nascut in 1973 (chiar daca decembrie, dar tot ’73 e).
Putem discuta ore intregi ce s-a facut in mandatele lui sau ce nu s-a facut, cu citi bani, cine etc.
Chiar nu suport PD-L, nu-mi sint aproape nici celelalte partide; am, in general, o parere foarte proasta despre oamenii din politica romaneasca (politicieni sint chiar foarte putini). PD-L-ul asta era un partid de stinga, chipurile; apoi s-a trezit cineva intr-o dimineata ca nu mai mergea sa fie de stinga, dar si liberal, asa ca, scurt pe doi, au devenit de dreapta!!!
Da, am o simpatie liberala, recunosc, dar asta nu ma face sa fiu un suporter fanatic al lor si sa iau de bun tot ce zic ei.
Tuturor cimpinenilor doar de bine!