Mihaela Bertescu are 42 de ani, domiciliază în Breaza şi lucrează de nouă ani în Primăria Câmpina, la Serviciul de Resurse Umane. De fapt, a lucrat aici, pentru că, din septembrie 2011, când s-a descoperit că a furat aproape 100.000 lei, adică un miliard de lei vechi, i-a fost suspendat contractul de muncă. Femeia a şocat pe toată lumea prin modul în care a reuşit să sustragă aceşti bani, pe parcursul a aproape doi ani, fără ca nimeni să-şi dea seama. Până la urmă, tot colegii săi au depistat frauda.
Sumele sustrase reprezintă indemnizaţii ale asistenţilor persoanelor cu handicap. Mihaela Bertescu a întocmit mai multe state de plată false şi patru carduri bancare prin intermediul cărora vira banii. Adică, îşi vira banii. Cum a fost posibil acest lucru? Incredibil de simplu. Conform legislaţiei în vigoare, un asistent social nu trebuie să depună la Primărie decât o cerere scrisă. Pe unii dintre ei, Mihaela Bertescu îi trecea la plată cu o lună înainte de începerea efectivă a contractului şi încasa ea banii, iar pe alţii i-a inventat, pur şi simplu. Frauda a fost scoasă la iveală în septembrie 2011, când femeia era plecată în concediu, iar unul dintre colegi a utilizat computerul acesteia şi a descoperit „minunea”.
„Nu ne aşteptam la aşa ceva. Nu credeam că e posibil aşa ceva. E adevărat că sunt multe lacune legislative de care ar putea profita cineva, dar nu credeam că se poate întâmpla aşa ceva în Primăria Câmpina. Mihaela Bertescu a lucrat nouă ani în această instituţie, nu a creat niciodată nici un fel de probleme, nu ne-a ridicat semne de întrebare. Imediat după ce s-a descoperit ceea ce făcea, a fost chemată în faţa Comisiei de disciplină, unde şi-a recunoscut fapta. Apoi, a returnat o parte din bani, aproape 40.000 lei”, ne-a declarat Iulian Anton, şeful Biroului Juridic din cadrul Primăriei Câmpina. „Pe perioada anchetei, contractul de muncă este suspendat, conform legii. La finalul anchetei, i se va desface definitiv contractul de muncă”, a precizat primarul Horia Tiseanu.
La sfârşitul săptămânii trecute, Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova a anunţat că s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva Mihaelei Bertescu. Femeia este acuzată de delapidare şi fals în înscrisuri oficiale.
Ea a fost prinsa, este o „simpla” functionara.Imaginati-va ce este la nivel inalt acolo!!