Administratie publica

Strategia de dezvoltare a Câmpinei este gata. Ce facem cu ea?

Strategie de dezvoltareLa Primăria Câmpina a avut loc ieri conferinţa de… închidere a proiectului privind realizarea „Strategiei de dezvoltare locală a municipiului Câmpina 2011-2017”. Un proiect european în valoare de 286.890 lei, pentru care s-a obţinut finanţare nerambursabilă de la Fondul Social European, contribuţia de la bugetul local fiind de 5.737 lei. Această „strategie” este, de fapt, un document care va sta la baza dezvoltării localităţii până în 2017. De elaborarea documentului s-a ocupat un grup de lucru format din angajaţi ai Primăriei Câmpina, în special cei de la Biroul de Programe Europene, consilieri locali, reprezentanţi ai altor instituţii publice, organizaţii neguvernamentale şi societăţi private, unii dintre ei participând, de altfel, şi la conferinţa de ieri.

Pe scurt, despre realizarea strategiei…

„Până acum, Câmpina nu a avut o strategie de dezvoltare, lucrându-se pe baza unor planuri de acţiune destul de greu de urmărit şi mai ales de pus în practică. Această strategie include măsuri pentru aproape toate sectoarele: social, economic, protecţia mediului etc”, a declarat Gabriela Barbu, consilier în cadrul Biroului de Programe Europene şi manager de proiect.
Pentru realizarea documentului au fost organizate şapte dezbateri la care au participat reprezentanţii a 19 instituţii publice, 15 ONG-uri, 18 societăţi comerciale. În ceea ce priveşte populaţia, 549 de cetăţeni au răspuns la sondajele de opinie realizate anul trecut.

„Mi-aş fi dorit ca nivelul de participare al populaţiei, al societăţii civile la luarea deciziilor să fie mai mare. Aceasta nu este doar o deficienţă a Câmpinei, ci una la nivel naţional. Prea multă vreme, oamenii au fost obişnuiţi să nu fie întrebaţi, să nu fie consultaţi în probleme care ţin de localitatea lor. Trebuie să schimbăm această situaţie, să-i învăţăm pe oameni să se implice, să-şi spună deschis punctele de vedere, să participe la consultări şi dezbateri publice pentru că sunt lucruri care-i vizează direct. Această strategie de dezvoltare a Câmpinei este doar un punct de plecare. Nu e ceva bătut în cuie, poate fi îmbunătăţită pe parcurs”, a declarat primarul Horia Tiseanu.

Lansare strategie 1
Lansare strategie 2

Strategia de dezvoltare locală a Câmpinei (care poate fi studiată la Primărie, dar şi pe site-ul instituţiei) a fost aprobată de Consiliul Local în şedinţa din decembrie 2011 şi include o prezentare generală a municipiului şi apoi direcţiile de dezvoltare cu planuri de acţiune şi surse de finanţare. Nu au fost incluse în document datele rezultate din recensământul populaţiei şi locuinţelor, deoarece rezultatele oficiale vor fi făcute publice, de către Guvern şi instituţiile de resort abia în primăvara acestui an. Pentru fiecare domeniu în parte (dezvoltare urbană, infrastructură, dezvoltare economică, educaţie, cultură, sănătate, capacitate instituţională) sunt prezentate punctele tari, punctele slabe, oportunităţile şi… ameninţările care planează asupra domeniului respectiv. Asupra acestor aspecte vom reveni. Important este ca acestă strategie de dezvoltare să nu rămână un simplu document care arată bine, e scris frumos, are poze multe, dar nu e pus în practică.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *