Social

Distrigaz refuză să schimbe o conductă veche şi făcută praf din Poiana Câmpina

Lucrari gaze 1Se întâmplă pe Strada Răgman, care oricum arată deplorabil. De când cu săpăturile efectuate în multe locuri de către reprezentanţii Distrigaz, zona este şi mai jalnică. Din cauza mirosului persistent de gaze, locuitorii au chemat echipele de intervenţie, care au venit rapid la faţa locului. Numai că, asta se întâmpla la jumătatea lunii trecute, la o zi după cele două explozii de la un club de noapte din Sighetul Marmaţiei, când toată lumea era în alertă. De atunci, Strada Răgman e plină de săpături, iar angajaţii Distrigaz vin, se uită, mai pun câte un dop de lemn şi câteva manşoane şi pleacă. Pe unele porţiuni, fisurile sunt atât de dese încât distanţa dintre manşoanele aplicate este de numai câţiva centimetri.

Lucrari gaze 2
Primăria Poiana Câmpina a transmis o adresă conducerii Distrigaz prin care solicită schimbarea întregii conducte de gaze de pe Strada Răgman. „Este o conductă foarte veche şi foarte uzată. Tot timpul apar probleme la această conductă, tot timpul se fac săpături, indiferent de anotimp, iar gropile rămân aşa săptămâni la rând, chiar şi luni. Suntem îngrijoraţi de această situaţie. Am luat legătura de nenumărate ori cu Distrigaz în legătură cu această problemă, iar acum le-am trimis o adresă scrisă prin care le cerem schimbarea conductei. În această vară, noi intenţionăm să reparăm Strada Răgman, adică să o consolidăm şi apoi să o asfaltăm. Este un moment prielnic şi pentru cei de la Distrigaz să schimbe toată conducta, astfel încât, după asfaltarea străzii, să nu ne trezim iar cu săpături peste săpături. Din păcate, răspunsul conducerii Distrigaz a fost negativ. Ne-au spus că schimbarea acestei conducte reprezintă o investiţie pe care ei nu o au în plan deocamdată”, ne-a declarat primarul comunei Poiana Câmpina, Aurel Duţă.

E adevărat că schimbarea unei conducte reprezintă o investiţie pentru care Distrigaz trebuie să aloce fonduri importante. În timp ce, nişte dopuri din lemn sau simple manşoane cauciucate sunt mult mai ieftine. Apropo, ştiaţi care este sloganul Distrigaz? „Lucrăm pentru siguranţa dumneavoastră!”…
Lucrari gaze 3

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *