Primarul Băneştiului, implicat în furtul de produse petroliere din conducta OMV Petrom?!

Categorie: Social 21 martie 2012

Ne-am fi aşteptat la orice în legătură cu situaţia de la Băneşti, despre care am scris în articolul anterior, dar ceea ce apare în comunicatul de presă emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti întrece orice imaginaţie. Evităm să comentăm despre asta în primul rând pentru că nu avem toate datele problemei, dar vă prezentăm integral comunicatul Parchetului (scris în stilul caracteristic acestei instituţii).

“Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti se află înregistrat dosarul nr. 613/P/2010 în care se efectuează cercetări faţă de un număr de 9 învinuiţi pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave prevăzute de art. 208 al.1-209 al.1,4 Cod Penal (furt conductă magistrală transport produse petroliere aparţinând Petrotrans şi OMV Petrom), dare de mită prevăzută de art. 255 Cod Penal şi luare de mită prevăzută de art. 254 Cod Penal, trafic de influenţă (art. 257), abuz în serviciu în formă calificată (art. 2481), fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290). În prezent se efectuează 12 percheziţii pe raza localităţii Băneşti, cercetările fiind în curs de desfăşurare”.

8 comentarii to “Primarul Băneştiului, implicat în furtul de produse petroliere din conducta OMV Petrom?!”


  1. Adela spune:

    ma asteptam sa-l caute dna-ul dar nu akm ci mult mai devreme,s-au facut multe magarii care usor usor vor iesi la suprafata….pacat de un om care a fost ales cu o majoritate covarsitoare de peste 80% in primul mandat,dupa ani s-a transformat complet,impins probabil d altii d sus….

    RăspundeRăspunde
  2. horia spune:

    ma credeti ca urmeaza anghel?

    RăspundeRăspunde
  3. darius spune:

    Primarul Ion Costache Petre este NEVINOVAT, faptul ca i s-a inscenat toata treaba asta nu inseamna ca este hot.
    Adevarul iese intotdeauna la iveala.

    RăspundeRăspunde
  4. darius spune:

    N-au avut nici o proba in potriva lui si totusi d-nei judecatoare i-a fost frica sa dea sentinta nevinovat deoarece avea un ordin de sus care nu o lasa sa faca treaba asta.

    RăspundeRăspunde
  5. florin spune:

    cel care ai scris mai sus esti un mare analfabet.dupa ce ca nu stii sa scrii mai spui si prostii.la cate capete de acuzatie are cum sa fie nevinovat???????????

    RăspundeRăspunde
  6. petrica boss spune:

    S-a ars dar a facut si lucruri bune.Insa a furat pe masura

    RăspundeRăspunde
  7. alina spune:

    Oare semnaturile luate in biserica ii vor impresiona sau convinge pe magistrati de “nevinovatia” primarului?! Persiflarea si inselarea consatenilor i-au dat calitatea penala actuala

    RăspundeRăspunde
  8. alina spune:

    Ce se intampla acum cu mita electorala? Cine o mai distribuie?

    RăspundeRăspunde


Comenteaza !


  • You Avatar
  • PUBLICITATE

    Medimfarm mica

    Nou

    Infinity Fashion

  • Comentarii recente

  • Categorii

  • Arhivă

  • Abonare la ştiri

    Introduceti adresa de email:


    RSS Feed
    ŞTIRI
    campinaph.ro
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    image description

    Servicii vidanjare

    Neptun

  • PUBLICITATE

    Reclama-centrale-2x-GIF