La alegerile locale din 2008, aproape la fel de acerbă ca şi bătălia pentru funcţia de primar s-a dovedit a fi lupta pentru Consiliul Local. În urma scrutinului electoral a rezultat o structură destul de dificilă a CL, în care nimeni nu avea majoritatea şi nici nu credea cineva că alianţa conjuncturală creată în jurul lui Horia Tiseanu va rezita prea multă vreme. La momentul respectiv, nici măcar nu se bănuia ce întorsătură vor lua lucrurile… Pentru că, vă reamintim, între cele două tururi de scrutin, s-a format acea coaliţie PDL-PSD-PIN pro-Tiseanu şi anti-Alin Moldoveanu, iar ulterior, echipa lui Moldoveanu a ajuns fix în PDL. Atunci, între cele două tururi, a fost lansată, de către Jenica Tabacu, expresia „Aşa-i în politică!”, drept unic răspuns la întrebările legate de coalizarea celor trei partide împotriva PNDC şi a lui Alin Moldoveanu, după ce, în campania de dinaintea primului tur, aceleaşi trei partide se atacau dur, fără perdea. O expresie pe care, ulterior, au preluat-o şi alţi lideri politici şi au folosit-o ori de câte ori au dorit să „fenteze” vreo întrebare incomodă. Horia Tiseanu a câştigat Primăria, Alin Moldoveanu şi PNDC păreau a fi opoziţia, iar celelalte partide şi-au impus oamenii în anumite funcţii „câştigate” prin acea alianţă conjuncturală (funcţia de viceprimar, pentru PSD şi cea de manager-city, pentru PIN). Povestea e mai lungă, nu mai revenim asupra ei. Mai spunem doar că foarte repede lucrurile s-au schimbat, PNDC a dispărut, consilierii acestui partid au trecut la PDL şi astfel primarul Horia Tiseanu a avut o majoritate foarte comodă în Consiliul Local: 11 consilieri PDL (şase mandate câştigate iniţial plus cele cinci ale PNDC). PSD a obţinut patru mandate, PIN – două, iar PNL – două.
Haideţi să ne reamintim listele pentru CL, propuse de partidele câmpinene la alegerile locale din 2008. Pe alocuri, dacă le parcurgem cu atenţie, ne mai şi putem amuza de ce a fost atunci şi… la ce s-a ajuns între timp.
Partidul Democrat – Liberal: 1. Horia Tiseanu; 2. Marian Nistor; 3. Ovidiu Cord; 4. Bogdana Ţiţei; 5. Gheorghe Sandu; 6. Elena Albu; 7. Lucian Cercel, 8. Viorel Bondoc; 9. Marian Dulă; 10. Liviu Corcodel; 11. Cristian Grigoriu; 12. Gheorghe Nedelcu; 13. Adrian Hurhui; 14. Alexandru Cârstian; 15. Daniela Jipa; 16. Rudolf Leica; 17. Dana Băltăşescu; 18. Sorin Bucur; 19. Petre Popescu; 20. Adriana Nicorescu; 21. Eugenia Nica; 22. Romică Cernica; 23. Iulian Iacob; 24. Magdalena Groşescu; 25. Gabriel Radu.
(Obs.: Ovidiu Cord şi, ulterior, Bogdana Ţiţei au devenit consilieri judeţeni, locul lor în CL Câmpina fiind luat de Viorel Bondoc şi Marian Dulă.)
Partidul Naţional Democrat Creştin: 1. Florin Anghel; 2. Alin Moldoveanu; 3. Monica Clinciu; 4. Florin Marcu; 5. Daniel Telegescu; 6. Gena Preda; 7. Marian Constandache; 8. Mihaela Marin; 9. Florin Anghelescu; 10. Gheorghe Râncu; 11. Iulian Diniţă; 12. Mihai Tifigiu; 13. Cezar Grama; 14. Gherasim Rusu; 15. Silviu Ghiţiu; 16. Anca Stoicescu; 17. Auraş Chivu; 18. Andreea Enache; 19. Ionuţ Rădulescu; 20. Gabriel Profiriu; 21. Mircea Orţan; 22. Mariana Predescu; 23. Magdalena Ciobanu; 24. Valentin Georgescu.
(Obs.: Florin Anghel a devenit consilier judeţean, apoi deputat, locul său în CL Câmpina fiind luat de Gena Preda).
Partidul Social Democrat: 1. Gheorghe Tudor; 2. Horaţiu Zăgan; 3. Ion Dragomir; 4. Mihaela Neagu Petrovici; 5. Emilia Rotaru; 6. Mihail Şerbănoiu; 7. Eugen Sârmă; 8. Călin Tiu; 9. Ion Mircea; 10. Daniel Spiridon; 11. Stelică Ene; 12. Georgeta Dobrescu; 12. Vasile Joiţa; 13. Constanţa Grama; 14. Ciprian Hodoiu; 15. Gheorghe Cioceanu; 16. Marius Rânciog; 17. Gheorghe Paraschiv; 18. Vladimir Schefer; 19. Gabriela Cofaru; 20. Constantin Ştefănoiu; 21. Constantin Voiculescu; 22. Adrian Dulamă; 24. Mihaela Văsii.
Partidul Iniţiativa Naţională: 1. Jenica Tabacu; 2. Adrian Piţigoi; 3. Elena Ene; 4. Adi Berger; 5. Viorica Dumitrescu; 6. Gabriel Botescu; 7. Ion Suditu; 8. Mihaela Stoian; 9. Elena Dumitru; 10. Lăcrămioara Tătaru; 11. Daniela Matei; 12. Gheorghe Văsii; 13. Mariana Toader; 14. Petruţa Stoian; 15. Daniela Dinu; 16. Nicolae Traşcă; 17. Anetuţa Budileanu; 18. Ştefan Muşoiu; 19. Alina Nogi; 20. Alexandru Iorga; 21. Violeta Bujor; 22. Lucian Târboacă; 23. Magdalena Iordăchescu; 24. Cătălin Puşcaşu.
(Obs.: după plecarea Jenicăi Tabacu din CL, pe motiv de incompatibilitate, a devenit consilier local Luminiţa Dumitrescu).
Partidul Naţional Liberal: 1. Elvis Arghir; 2. Dragomir Enache; 3. Valentin Chiriacopol; 4. Rodica Papuc; 5. Gheorghe Cazan; 6. Ioan Muşat; 7. Doru Trifan, 8. Mihai Cazacu; 9. Dumitru Lăcătuş; 10. Mariana Onişca; 11. Mihai Albu; 12. Aura Nica; 13. Emil Nica; 14. Dumitru Marcu; 15. Violeta Beldianu; 16. Mircea Călin; 17. Marius Mărgăriţoiu; 18. Marius Tănase; 19. Ileana Vasilescu; 20. Ion Duţă; 21. Florian Postolache; 22. Ioana Florescu; 23. Milena Ungureanu; 24. Lenuţa Marinescu.
Partidul România Mare: 1. Tănase Satnoianu; 2. Răzvan Petricică; 3. Andrei Istrate; 4. Emil Apostolescu; 5. Nicolae Oprescu; 6. Constantin Stoian; 7. Petre Ţintea; 8. Nicolae Cornea; 10. Mihai Orosz; 11. Florin Davidescu; 12. Andrei Mocanu; 13. Ştefan Lungu; 14. Mihai Manta; 15. Marius Stroiescu; 16. Constantin Sitaru; 17. Adriana Constantinescu; 18. Vasile Scărlătescu; 19. Petre Niţă; 20. Tiberiu Stanciu; 21. Alexandru Moldoveanu; 22. Adrian Chivu; 23. Gheorghe Moroca; 24. Neculai Marcu; 25. Ion Faur.
Partidul Noua Generaţie – Creştin Democrat: 1. Traian Drăguşin; 2. Marian Popa; 3. Maria Rizea; 4. Decebal Geană; 5. Raluca Ţilimpea; 6. Rodica Dancu; 7. Marian Alexandru; 8. Gabriel Misleanu; 9. Adriana Coman; 10. Ilie Jitaru; 11. Gabriela Barbu; 12. Gheorghe Iancu; 13. Nicoleta Popescu; 14. Cristian Mincu; 15. Rodica Neagu; 16. Cornel Ionescu; 17. Ecaterina Bucur; 18. Vlăduţ Dumitru; 19. Columpia Călin; 20. Ion Chelaru; 21. Doina Ilie; 22. Lavinia Ciocu; 23. Liliana Băicoianu; 24. Sorin Nedelcu.
Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale: 1. Nicolae Stoian; 2. Aurora Marinescu; 3. Sevasta Popescu; 4. Claudia Stanciu; 5. Rada Stanciu; 6. Domnica Pascu; 7. Amelia Dumitrache; 8. Maria Stoian; 9. Aurel Lupu; 10. Oana Birligiu; 11. Maria Stănescu; 12. Elena Lepădatu; 13. Valentina Dranca; 14. Elisabeta Sichim; 15. Iuliu Iller; 16. Ion Paraschiv; 17. Florian Paşcarău; 18. Camelia Boboleanu; 19. Elena Gujbă; 20. Adrian Gujbă; 21. Graţiela Drăgan; 22. Elena Mihai; 23. Toma Niculae; 24. Ionuţ Marin.
Uniunea Pensionarilor şi a Solidarităţii Sociale: 1. Marcel Luca; 2. Ioan Filipaş; 3. Toma Petcu; 4. Marcel Ciocodeică; 5. Nicolae Fălcuţă; 6. Gheorghe Ionescu; 7. Ştefan Drăguşin; 8. Nicolae Preda; 9. Georgeta Ştefanache; 10. Constantin Filipescu; 11. Ion Nistor; 12. Aurel Popescu; 13. Vasile Bucurică; 14. Ion Dobre; 15. Constantin Radu; 16. Florica Bucătaru; 17. Ion Trăistaru; 18. Mihail Ghiţă; 19. Elena Ene; 20. Liviu Ginghină; 21. Florea Voicu; 22. Anastasia Gherman; 23. Ana Goia.
Partidul Naţional Ţărănesc – Creştin Democrat: 1. Dan Gavrilescu; 2. Maria Zaharia; 3. Vasile Purdel; 4. Dan Roşculeţ; 5. Elena Pantazi; 6. Ileana Gârbăcică; 7. Nicoleta Bucur; 8. Ştefania Petracec; 9. Ioan Suărăseanu; 10. Nicolae Dragomir; 11. Andrei Iovănescu; 12. Elena Popescu; 13. Ioana Chira; 14. Traian Carcalechi; 15. Nicolae Marinescu; 16. Maria Croitoru; 17. Gheorghe Nicolescu; 18. Cristian Macri; 19. Steliana Popa; 20. Aurel Chira; 21. Sorin Croitoru; 22. Maria Stoican; 23. Maria Cornea; 24. Crina Vroti.
Partidul Conservator: 1. Vasile Soare; 2. Ana Draganof.
Partidul Ecologist Român: 1. Cristina Pletosu.
Candidaţi independenţi: Mihai Stănescu; Iosif Stratulat.
De mentionat in spiritul adevarului ca PNL a fost singurul partid care nu a sustinut pe nimeni in turul 2. Am lasat oamenii sa decida ramanand consecventi orientarii generale a partidului .