Actualitate

Întrecere de… coroane la Cimitirul Eroilor

Coroane 0În fiecare an, în ziua Înălţării Domnului, îi pomenim şi pe eroii neamului. La Câmpina, Ziua Eroilor a fost marcată (ieri) printr-un ceremonial religios, un scurt ceremonial militar şi depunere de coroane la monumentul din Cimitirul Eroilor de pe Strada Bobâlna. Un cimitir unde sunt îngropaţi aproape 500 de eroi căzuţi în cele două războaie mondiale, dar şi în revoluţia română din decembrie 1989.

Anul acesta, ca de altfel în toţi anii electorali, a fost aglomeraţie mare la depunerea de coroane. Aproape toate partidele şi-au trimis reprezentanţi, mulţi dintre ei purtând însemnele organizaţiei politice pe care o reprezentau. În loc de obligaţie morală, depunerea de coroane tinde să devină o obligaţie mai degrabă electorală.
Precizăm faptul că, pe lângă partidele politice, au mai depus coroane unităţile de învăţământ din Câmpina, câteva societăţi comerciale, Poliţia Municipală, organizaţii ale cadrelor militare şi MAI în rezervă şi retragere etc. Toată lumea s-a înghesuit la Monumentul Eroilor, dar nu s-a gândit nimeni să depună o coroană şi la… doi paşi, adică la căpătâiul eroilor căzuţi în revoluţia din decembrie 1989, asta deşi la monument nu mai era loc pentru coroane.
Coroane 1
Coroane 2
Coroane 3
Coroane 3a
Coroane 4
Coroane 4a
Coroane 5
Coroane 5a
Coroane 6
Coroane 7

2 Comments

  1. USL=O mizerie says:

    Delegatia USL….numai oameni patati moral,social, penal si politic. Astia vor puterea? Sincer, le urez sa viziteze inchisoarea Doftana si sa ramana acolo.

  2. gigi says:

    Astia fac campanie si in cimitir! Rusine!

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *