Bulevardul Carol I a intrat în proces de reabilitare, lucrările urmând să se desfăşoare pe tronsonul cuprins între strada Sondei şi Spitalul Municipal. Carosabilul va fi modernizat cu bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale, obţinuţi de Câmpina prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI), iar licitaţia pentru execuţia lucrărilor, organizată la Bucureşti, a fost câştigată de firma Cast. Pentru reabilitarea trotuarelor au fost alocaţi banii necesari de la bugetul local. Ca o noutate, administraţia locală a decis să utilizeze carbură de siliciu şi pe trotuarele de pe bulevardul central, astfel încât acestea să strălucească asemenea Bulevardului Culturii. Cele 15 tone de carbură de siliciu necesare trotuarelor de pe Carol I au fost deja achiziţionate de firma care sponsorizează această lucrare.
„Sper că, astfel, le oferim o surpriză plăcută câmpinenilor. Nu am dorit să facem trotuare cu pavele, deoarece s-a dovedit că, iarna, acestea sunt afectate de materialul antiderapant. Asfaltul de calitate rămâne singura soluţie eficientă pentru trotuare. Şi pentru că vrem ca zona centrală să aibă un aspect deosebit, am decis să aplicăm pe trotuare un strat de carbură de siliciu, deci vom avea şi pe Bd. Carol I trotuare cu sclipici”, ne-a declarat primarul Horia Tiseanu.
Carbura de siliciu are o structură cristalină, asemănătoare diamantului, ceea ce îi conferă o mare rigiditate, duritate ridicată şi rezistenţă la rupere. De altfel, după cum poate aţi observat, Bulevardul Culturii, unde s-a aplicat încă de anul trecut un strat de… sclipici, a ieşit intact din iarna grea 2011-2012 şi străluceşte în continuare.
campanie elctorala + o noua lucrare pentru firma Cast
Campanie electorala + o noua lucrare pentru aceiasi firma CAST
Doar ca (sper sa nu se supere nimeni) in cazul in care mergi pe jos si bate soarele ajungi acasa cu ochii pulbere de la sclipiciul in cauza. Si nu este o opinie personala:p
Florea, ai fi preferat sa faca lucrarile firma Cam sau Matei Construct? Aia care sufla praf de asfalt peste carosabil? Deocamdata Cast e singura firma din zona care are utilaje ca lumea si face treaba buna, sa recunoastem! Si cui nu-i place Campina il invit o fuga la Ploiesti, sa stea pe acolo o zi si sa vedeti apoi ce mult iubeste Campina.
Facem trotuare cu sclipici, ca sa mai avem 4 ani servici!!!
Pe mine ca are sclipici ma lasa complet rece. Insa nu ma lasa rece faptul ca pulberea aia ii creste rezistenta cu vreo 40%. Bravo lui Tiseanu!
Nu are importanta ce firma face,ceea ce conteaza este sa se faca lucrare de calitate
Eu nu am nimic cu nici o firma/partid, insa… drumurile sunt prioritatea zero (impreuna cu apa, gazele, curentul etc). Chiar si in caz de razboi, caile ferate si drumurile mereu au fost cele mai importante.
Am vazut ca se plangea lumea de pavele. Romanii au „furat” ca idee trotuarele facute din pavele din strainatate, doar ca au furat ideea prost (sau ma rog poate s-au pierdut detaliile pe traseu). Acum toti spun, ca pavele sunt de proasta calitate si nu trec iarna, stiti ca asta depinde de compozitie si normal ca daca se fura la material sau iei ieftin, ai rezultate pe masura. (nu, nu vand pavele:))
Dar, ideea pavelelor este alta, si anume ca sunt simplu de pus, scos, reparat, modificat, inlocuit. Pentru ca in mod normal ideea lor era sa pui sub ele toata infrastructura de tevi, canalizare, cabluri, ca atunci cand se intampla ceva, sa scoti rapid pavelele, sa ajungi la problema, astupi, pui pavelele la loc si e ca nou. Nu zapacesti circulatia, decat a pietonilor, poti sa vii cu orice utilaje ca ai loc etc
De exemplu in Germania am vazut un cofrag enorm sub trotuare facut, totul din beton, care oferea si stabilitate drumului ulterior. Cei de la apa puteau sa intre extrem de simplu si sa stea in picioare in el si sa lucreze. Nu zic ca trebuie sa copiem orice de la straini sau sa facem constructii megalitice, dar poate e mai cost-effective in timp si la scara mai mica…
… decat sa ne rupem masinile prin gropi, si sa nu poata parintii sa mearga cu carutul cu un bebelus pe trotuar… cred ca pana acum asfaltam Campina de doua ori din reparatiile masinilor:) Si nu vad sensul ca s-a asteptat dupa canalizare si altele ani de zile, pana acum oricum se ducea asfaltul din nou daca nu era de calitate. Dar nu stiu exact calculele, probabil a fost mai bine asa.
Dico Emil…ca bine zici…trebuie insa sa se gaseasca si cativa „sclipiciosi”sa zica ceva…Eu pe astia i-as obliga sa mearga toata viata numai pe bordura,niciodata pe strada! Il anunt pe Flavius Dimitriu ca firma Cam a peticit in ultimii 6 ani strazile prin oras si uite in ca hal arata ! Dar nu am auzit pe nimeni sa iasa atunci si sa spuna ceva,sa isi exprime nemultumirea ca si pe banii lui unii fac averi si lasa in urma lor niste catacombe de strazi.Din punctul meu de vedere eu le-as pune penalizari triple fata de valoarea contractelor,in cazul in care o lucrare nu iese ok,sa vadem cine se mai inghesuie la cascaval??? Pe bune acu` : in orasul asta mic sunt prea multi cretini care pot sustine ca trotuarele tiseniste sunt fapte marete. Ii intreb eu pe pe acestia cum cred ei ca ar fi aratat spitalul,spre exemplu,fara datorii si cu multe imbunatatiri in valoare de vreo 4 milioane de euro cat a cheltuit tiseanu pe borduri??
Ma rog… eu nu am nimic cu nimeni, pentru ca stiu in general ca intr-o ecuatie este de ajuns ca o persoana sa nu isi faca treaba, restul fiind bine intentionati, ca sa pice toti „vinovati”. Sau poate este de vina sistemul, pentru ca probabil si firmele nu isi primesc banii pe masura si la timp, poate nici beneficiarul nu face specificatiile complete, poate nici statul nu vireaza banii, statul vrea tva-ul in avans si tot asa o lista kilometrica.
Insa mai repede suna a lipsa de masterplan, nu unul facut intre doua persoane, ci unul cu marje de erori zdravene „made in Romania”, care sa functioneze indiferent de persoanele aflate in ecuatie 🙂 Pentru ca daca te apuci si faci/repari pe bucatele, ajungi la „lasa ca merge si asa”.
Iar legea responsabilitatii, inca nu am vazut-o propusa de catre nici un partid. Cand o sa vad ca cineva face un proiect de lege in acest sens, o sa ii rup usa partidului din viteza de a ma inscrie si o sa il votez cu doua maini. Asta daca si partidul vine cu masterplan-ul de rigoare:)))
Masterplanul USL-ului este bineinteles, dupa cum recunosc si domnii Guran si Dragomir, acest 2 exemplare corecte si cu bun simt pana la Dumnezeu( sunt bineinteles ironic), de a ajunge la putere si a se transforma in deja proverbiala capusa. Insa o capusa poate face rau unei singure persoane, dar USL Campina, prin toti patronii pusi pe capatuiala, ne va face rau tuturor si ne va suge pe toti de bani,timp si bun simt. De aceea voi vota Tiseanu!