Administratie publica

Doar 10 din 19 consilieri câmpineni au venit la BEC să-şi ridice certificatele

BEC 4Biroul Electoral de Circumscripţie Câmpina i-a convocat astăzi pe noi consilieri locali să-şi ridice certificatele constatatoare care le atestă funcţia administrativă câştigată în urma alegerilor locale. Preşedintele BEC, judecătorul Mădălina Graure, a avut, însă, o surpriză. Doar 10 consilieri s-au prezentat la BEC – cei şapte ai PDL, doi de la USL (pesediştii Mihaela Neagu Petrovici şi Gheorghe Tudor) şi unul de la PP-DD (Adrian Piţigoi). Au lipsit şase consilieri USL (2 PSD şi 4 PNL) şi trei consilieri PP-DD. Despre aceştia din urmă am aflat că absenţele sunt motivate. Luminiţa Dumitrescu se afla în delegaţie de serviciu, Viorica Stănică este imobilizată la pat din cauza unui accident de maşină, iar dr. Mihai Tifigiu este plecat la un congres medical. Despre ceilalţi, colegii de partid sau alianţă nu ştiau nimic.
Precizăm că Horia Tiseanu a primit atât certificatul de primar, cât şi pe cel de consilier local, urmând să demareze procedurile legale de retragere din CL şi apoi de validare a următorului consilier de pe lista partidului (Monica Clinciu).
Odată cu înmânarea certificatelor către noii aleşi, Biroul Electoral de Circumscripţie Câmpina îşi încetează activitatea.
BEC 2
BEC 3

7 Comments

  1. alessia says:

    Cei patru consilieri ai PNL sunt la primul mandat dar au considerat ca nu e important sa fie prezenti la aceasta intalnire si sa li se inmaneze cetificatele constatatoare iar cei doi PSD-isti Dragomir si Zagan cred ca sunt de-a dreptul plictisiti,cel putin Zagan care este consilier de 16 ani considera ca aceasta calitate de consilier local este pe viata.
    Cred ca cei 6 USL-isti au inceput mandatul cu stangul ,nu i-a interesat sa participe astazi la intalnirea cu judecatoarea Graure ,sunt prea obositi dupa atatea promisiuni facute in campanie campinenilor de a caror soarta vor uita in curand asa cum au uitat si astazi sa se duca la Primarie.

  2. tudor says:

    Rusine celor care nu au fost.

  3. anonim says:

    Acest lucru scoate la iveală indiferența față de mandatul acordat de câmpineni. Chiar dacă mandatul a fost câștigat / cumpărat cu tigăi, recompense financiare, etc., el reprezintă voința unor oameni alături de care vom trăi următorii patru ani. USL a pierdut alegerile la Câmpina, iar în acest mod va pierde și respectul câmpinenilor.

  4. vik says:

    da,zagan este de foarte mult prin CL desi nu face nimic,nu stiu pt ce tine atat de scaun

  5. horia says:

    Suntem un oras de retardati…

  6. horia plictiseanu says:

    Numai cunoscatori pe aici. Ia comentati voi ceva mai pertinent in legatura cu conflictul de interese PENAL si incompatibilitate al lui Ovidiu Cord, asa cum rezulta din raportul Agentiei Nationale de Integritate de azi? Nu cumva Ovidel e primul dintre actualii consilieri PDL, aia cu care se tine de mana Tiseanu?
    Sau poate ne spuneti voi si ce se mai aude cu recenta plangere penala impotriva alesului, aia pentru abuz in serviciu, de care stiti voi foarte bine. Poate o sa aveti vreun motiv de bucurie in curand, cine stie.

  7. USL=O mizerie says:

    USL Campina a ramas tot o mizerie, care se impute pe zi ce trece mai mult. Guran a zis ca vrea sa fie primar, acum se duce la Ploiesti si ne ofera un calduros Pa-si-Pusi..sa le fie rusine USLamistilor din Campina pentru tepele pe care constant vor sa ni le faca!

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *