Politica

George Severin va candida pentru încă un mandat de senator în Colegiul 1 Valea Prahovei

Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc vineri. Senatorul câmpinean a precizat că are acordul şi susţinerea conducerii centrale a USL pentru a candida, în această toamnă, la alegerile parlamentare. „Sunt conştient că nu va fi uşor, că este un colegiu destul de dificil, în care multe localităţi au primari PDL, dar am decis să candidez pentru un nou mandat de senator, din partea USL”, a declarat George Severin. Este foarte posibil ca principalul contracandidat al lui Severin în Colegiul 1 Senat să fie chiar actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. Şi atunci, se anunţă o luptă electorală foarte dură.
Vă reamintim care sunt localităţile din Colegiul 1 Valea Prahovei şi ce culoare politică au (momentan) primarii acestor localităţi, cu precizarea că acest colegiu pentru Senat este format din colegiile 1, 2 şi 3 de deputaţi:
– Câmpina (PDL), Băneşti (USL), Proviţa de Jos (PDL), Proviţa de Sus (PDL), Poiana Câmpina (PDL), Secăria (PDL), Valea Doftanei (PDL), Brebu (USL), Şotrile (USL)
– Azuga (PV), Buşteni (PDL), Sinaia (USL), Comarnic (PDL), Cornu (USL), Breaza (USL), Adunaţi (USL), Talea (USL)
– Băicoi (PDL), Scorţeni (PDL), Cocorăştii Mislii (PDL), Telega (USL), Floreşti (USL), Măgureni (USL), Filipeştii de Pădure (PDL)

6 Comments

  1. castan says:

    Nu mai are Anghel nici bani, nici timp, nici interes, nici chef sa-l mai faca senator pe Severin !

  2. celini says:

    Cred ca ar fii mai bine ca domnul Severin sa scoata in evidenta ceea ce a facut pt Campina ca si parlamentar,nu de alta dar sa stim daca il vom vota in continuare:)

  3. USL=O mizerie says:

    Si ce anume a facut?

  4. misu says:

    A criticat ca și mentorii lui Crizel și Pontănel pentru Câmpina nu a făcut nimic doar pentru irealitatea și latrina 3.

  5. anonim says:

    Vă spun eu ce a făcut. A trădat, și-a bătut joc de munca acelor oameni care au crezut în el. Dacă îi place la PSD este liber să stea acolo, dar fără mandat. Locul de senator a fost câștigat de oamenii care au muncit efectiv în tot colegiul. Dar mai ales în Câmpina.

  6. campineanu says:

    Bitza este parlamentar? Senator? Ce gluma buna :)))))

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *