În jurul orei 10.00, de la Secţia de votare nr.17 din incinta Şcolii Generale 6 a dispărut o ştampilă. Un câmpinean a venit la secţie, a votat, a pus buletinele în urne, şi-a luat înapoi cartea de identitate, dar n-a predat ştampila. O situaţie nu numai… penală, dar şi ruşinoasă pentru membrii comisiei de votare, cei care i-au înapoiat persoanei respective actul de identitate, fără să verifice dacă ştampila a fost sau nu predată. În momentul în care comisia a observat că lipseşte o ştampilă, a început nebunia. S-a oprit votarea, a fost chemată poliţia, au început tot felul de acuzaţii, suspiciuni şi speculaţii, s-au luat la verificat listele, iar poliţiştii au fost trimişi pe urmele celor care votaseră în ultima oră, pentru a-i întreba dacă ştiu ceva de incident sau dacă, din greşeală, au plecat cu… vreo ştampilă. Dacă n-ar fi o ilegalitate, situaţia ar putea părea oarecum amuzantă. În acelaşi timp, acest incident ar trebui să dea de gândit formaţiunilor politice în legătură cu oamenii pe care îi desemnează să facă parte din comisiile de votare.
„A dispărut una dintre cele cinci ştampile din secţie, probabil într-un moment de neatenţie. Noi am intervenit imediat cum am sesizat absenţa ştampilei. Am oprit temporar procesul de vot şi am anunţat autorităţile de resort. Nu am închis secţia, pentru că erau aici multe persoane care aşteptau să voteze, s-a format coadă la secţie şi ulterior am dat voie oamenilor să intre şi să-şi exercite dreptul la vot. Eu cred că vom descoperi cine a plecat cu ştampila pentru că avem evidenţa celor care au votat până în momentul respectiv”, a declarat Gheorghe Dumitru, preşedintele Secţiei 17.
La faţa locului a venit şi viceprimarul Ion Dragomir, împreună cu alţi reprezentanţi (şi candidaţi la Consiliul Local) ai USL. Aceştia s-au declarat revoltaţi de situaţia creată şi sunt convinşi că ştampila nu a dispărut din greşeală, ci a fost sustrasă în mod intenţionat, cu un anumit scop, probabil pentru încercarea fraudării scrutinului.
La rândul său, primarul Horia Tiseanu (candidat PDL) a afirmat: „Ceea ce s-a întâmplat la Secţia 17 este un eveniment foarte, foarte grav, care n-ar fi trebuit să se producă. Dacă există undeva buletine de vot puse bine, acestea ar putea fi ştampilate şi votul ar putea fi fraudat cu aceste buletine false. Instituţiile statului trebuie să acţioneze rapid, să descopere persoana implicată şi să recupereze ştampila. Iar reprezentanţii tuturor partidelor, din comisia de vot, trebuie să fie cu ochii în patru, să aibă grijă ca votanţii să introducă câte un buletin de vot în fiecare urnă”.