Prin intermediul unui comunicat, Primăria Câmpina face cunoscut faptul că, în urma recoltării probelor de apă pentru efectuarea analizelor bacteriologice şi chimice din izvoarele publice aflate pe raza localităţii, s-a constatat că apa nu este potabilă în următoarele puncte: Şipot Lac, Şipot Voila, Şipot “La Blanc”. Administraţia locală recomandă cetăţenilor evitarea consumului de apă din aceste trei izvoare!