PDL a reclamat la poliţie distribuirea fluturaşilor falşi în Câmpina

Categorie: Politica 29 iulie 2012

Fluturas PDL a reclamat la poliţie distribuirea fluturaşilor falşi în CâmpinaPDL Câmpina a depus, astăzi, la Poliţia Municipală, două plângeri care au la bază distribuirea (noaptea trecută) a unor fluturaşi cu un mesaj atribuit primarului Horia Tiseanu. “Nu am distribuit noi aceşti fluturaşi. Eu şi colegii mei de partid nu avem nici o legătură cu aceste hârtii, nu am îndemnat în nici un fel lumea să iasă la vot, nu ne aparţin aceste materiale! Tocmai de aceea am depus plângeri la poliţie, pentru că nu mi se pare nici moral şi nici legal să trimiţi oamenilor mesaje false. Aşa s-a întâmplat şi înaintea alegerilor locale, când au fost trimise acele scrisori false cum că se va introduce o nouă taxă la bugetul local, aşa se procedează şi acum. De altfel, nici aceşti fluturaşi nu şi-i asumă nimeni, exact ca în cazul scrisorilor”, a declarat Horia Tiseanu.
PDL a reclamat la poliţie, printr-o plângere, faptul că au fost distribuite materiale electorale în afara termenului legal de campanie, iar prin altă plângere – încălcarea normelor de salubritate, deoarece, după cum a afirmat primarul, “aceşti fluturaşi au fost aruncaţi peste tot, pe străzi, pe spaţii verzi, în curtea unor biserici, în locurile de joacă pentru copii”.
Fluturasi 1 PDL a reclamat la poliţie distribuirea fluturaşilor falşi în Câmpina
Fluturasi 2 PDL a reclamat la poliţie distribuirea fluturaşilor falşi în Câmpina

Comenteaza !


  • You Avatar
  • PUBLICITATE

    Medimfarm mica

    Nou

    Infinity Fashion

  • Comentarii recente

  • Categorii

  • Arhivă

  • Abonare la ştiri

    Introduceti adresa de email:


    RSS Feed
    ŞTIRI
    campinaph.ro
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    image description

    Servicii vidanjare

    Neptun

  • PUBLICITATE

    Reclama-centrale-2x-GIF