În cadrul unei conferinţe de presă organizate în această seară, preşedintele PDL Câmpina, primarul Horia Tiseanu, a declarat că, înaintea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, a fost contactat de reprezentanţi ai USL care i-au sugerat să nu se implice în vreun fel în derularea scrutinului. Tiseanu nu a vrut să spună din partea cui a venit respectiva sugestie, dar consideră că unii dintre membrii conducerii locale a USL au avut un comportament abuziv inclusiv în ziua referendumului.
„Mie mi s-au făcut recomandări de non-combat. Mi s-a spus că ar fi bine să stau liniştit, să nu mă implic în nici un fel, că altfel Câmpina nu mai primeşte nici un ban de la Consiliul Judeţean. Acum, eu vă spun sincer că nici în mandatul trecut municipiul Câmpina nu a beneficiat de prea multe fonduri de la judeţ, aşa că… Dincolo de asta, însă, rămâne această sugestie care mi-a transmis-o cineva din USL, nu vreau să-i dau numele, deocamdată. Nici nu cred că ar avea rost. Mi s-a spus să nu mă implic, dar ei, cei din USL, au cărat oameni la vot de li s-au zdruncinat amortizoarele la maşini. Şi cu toate acestea, câmpinenii nu au votat în proporţie covârşitoare pentru demiterea preşedintelui. 13.346 de câmpineni s-au prezentat la vot, ceea ce înseamnă 40,2%. Lor li s-au adăugat cetăţeni din alte localităţi, care au votat la Câmpina pe liste suplimentare. Şi vă spun sincer că 1.857 de persoane pe listele suplimentare mie mi se pare suspect de mult”, a declarat Horia Tiseanu.
Primarul a mai spus că, în ziua referendumului, nu a intrat în nici o secţie de votare, aşa cum au făcut unii dintre consilierii locali ai PNL şi nici nu a împiedicat vreun alegător să meargă la secţie.
„PDL Câmpina doar a recomandat cetăţenilor să nu meargă la secţiile de votare şi asta în campania de dinaintea referendumului. În ziua respectivă, eu şi colegii mei am mers pe teren, pentru că aveam nenumărate semnale că se întâmplă lucruri care nu sunt în regulă. De exemplu, influenţarea alegătorilor sau trimiterea urnei mobile la persoane care nu au solicitat-o. Am auzit chiar că USL a dat bani pentru voturi, nu putem demonstra acest lucru, dar oamenii vorbesc. Presupunem că aşa a fost. A existat şi un fel de intimidare – fotografierea unor reprezentanţi ai PDL, care stăteau în zona secţiilor de votare, de către consilieri locali ai PSD”, a mai afirmat Horia Tiseanu.
„Campania pentru referendum, o cruciadă pentru cei care au vrut demiterea preşedintelui”
În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, primarul a declarat că partidul său nu a făcut nici un fel de campanie, având în vedere decizia luată la nicel naţional de boicotare a referendumului de către PDL. „În schimb, USL şi-a dorit atât de mult să strângă peste 50% din electorat la vot, încât nu s-a dat înapoi de la nimic. Dar au uitat că municipiul Câmpina nu a fost niciodată un fief PSD. PNL nici atât. De fapt, fiecare partid mare are un nucleu dur, dar în Câmpina nimeni nu deţine majoritatea”, a spus Horia Tiseanu.
În ceea ce priveşte materialele distribuite în timpul campaniei, dar şi în afara acesteia, Tiseanu bănuieşte că au fost distribuite de USL, chiar dacă nu şi le asumă nimeni. Este vorba despre pliante şi fluturaşi, unele dintre ele distribuite chiar în numele PDL şi cu poza primarului pe ele.
Normal ca USL a facut manevre. A fost exact ca la alegerile locale cand candida Guran si promitea marea cu sarea, cand baietii au dat la greu o groaza de materiale anti-Tiseanu. Sa le fie rusine USL-istilor ca se preteaza la asemenea gesturi.