Fundaţia Zamolxes din Câmpina derulează, în această perioadă, proiectul european „Joy for Art, Art for Volunteering”, care face parte din Programul „Tineret în acţiune” – secţiunea „Schimburi de tineri”. Este vorba despre un proiect la care participă 35 de tineri din şapte ţări: Franţa, Spania, Grecia, Letonia, Lituania, Polonia şi România. Vineri şi sâmbătă, de la ora 20.00, aceşti tineri ne vor oferi mai multe spectacole de artă stradală, în aer liber, în centrul municipiului, la care sunteţi invitaţi cu toţii.
Sâmbătă, 28 iulie, reprezentanţii Fundaţiei Zamolxes şi tinerii implicaţi în proiect îi vor vizita pe copiii orfani de la Centrul „Sfânta Filofteia”. După cum spuneam, proiectul derulat la Câmpina este finanţat de Comisia Europeană, iar obiectivele sale constau în: creşterea gradului de creativitate prin participarea la atelierele de lucru; dezvoltarea unei atitudini de înţelegere faţă de tineri, a spiritului de solidaritate şi toleranţă faţă de diversitatea culturală; dezvoltarea spiritului de voluntariat, al celui antreprenorial şi dezvoltarea competenţelor în comunicare interculturală, lucrul în echipă.