În toamna anului trecut, Consiliul Local Câmpina a aprobat studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru proiectul privind reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi canalizare, cel care se va derula cu fonduri europene prin intermediul operatorului regional HidroPrahova. Atunci a fost aprobată şi lista străzilor din Câmpina la care se vor executa lucrări fie de extindere a reţelei de canalizare, fie de reabilitare a reţelei deja existente. Odată cu finalizarea documentaţiei tehnice aferente acestui proiect şi efectuarea unor studii detaliate pe teren, s-a constatat că se impun unele modificări la lista iniţială. Potrivit primarului Horia Tiseanu, aceste modificări constau în suplimentarea sau diminuarea lungimilor stradale ale reţelei de canalizare, eliminarea unor tronsoane de canalizare care deserveau un număr foarte mic de consumatori sau pentru care au fost deja efectuate lucrările de canalizare, adăugarea unor alte tronsoane în zone dens populate, stabilirea de noi trasee sau sensuri de descărcare a apelor uzate, precum şi adaptarea numărului staţiilor de pompare în concordanţă cu topografia reală a localităţii. Iniţial, reţeaua de canalizare urma să se extindă cu 25.494 m, iar în urma finalizării proiectării se va extinde cu 26.721 m. Lungimea reţelei care urmează să fie reabilitată a crescut de la 1.716 m la 2.113 m şi vor exista 16 staţii de pompare în loc de 11. Aceste staţii de pompare sunt necesare în cazul străzilor aflate sub nivelul canalului colector. Pentru extinderea şi reabilitarea reţelei de canalizare, Câmpina va primi 8 milioane de euro, contribuţia de la bugetul local urmând să fie de 151.720 euro, adică 2% din valoarea cheltuielilor eligibile. Noua listă a fost aprobată de Consiliul Local Câmpina în şedinţa de luna trecută şi v-o prezentăm în continuare.
Străzile pe care va fi extinsă reţeaua de canalizare
Aleea Câmpiniţa – 74 m
Aleea Cerbului – 120 m
Aleea Erou Oncioiu Petre – 174 m
Aleea Fagului – 65 m
Aleea Înfrăţirii – 188 m
Aleea Licurici – 198 m
Aleea Parcului – 251 m
Aleea Peştişor – 132 m
Aleea Rândunicii – 158 m
Aleea Salciei – 92 m
Aleea Vânătorii – 172 m
Aleea Violetei – 114 m
Aleea Zefirului – 102 m
B-dul Carol I – 1.872 m
Str. Al.Vlahuţă – 119 m
Str. Ana Ipătescu – 115 m
Str. Arcaşului – 100 m
Str. Arinului – 62 m
Str. Bobâlna – 1.084 m
Str. Buciumului – 142 m
Str. Calea Doftanei – 2.089 m
Str. Cărămidari – 302 m
Str. Carpaţi – 193 m
Str. Ciceu – 202 m
Str. Ciocârliei – 173 m
Str. Conductelor – 116 m
Str. Crişuri – 683 m
Str. C-tin Istrati – 116 m
Str. Dealului – 934 m
Str. Dunărea – 100 m
Str. Erou B. Vasile – 246 m
Str. Fabricii – 596 m
Str. Fermei – 363 m
Str. Florilor – 368 m
Str. Fluieraş – 60 m
Str. Fraţii Goleşti – 313 m
Str. Grădinii – 222 m
Str. Grindului – 124 m
Str. I. Câmpineanu – 427 m
Str. În Luncă – 382 m
Str. Islaz – 408 m
Str. Liliacului – 357 m
Str. Lt.Col.Oprescu – 555 m
Str. Luminii – 220 m
Str. Muncii – 487 m
Str. Muscelului – 532 m
Str. Oradea – 207 m
Str. Panduri – 227 m
Str. Parcului – 350 m
Str. Petre Liciu – 209 m
Str. Pictor N. Grigorescu – 453 m
Str. Plaiului – 353 m
Str. Plevnei – 578 m
Str. Podului – 447 m
Str. Privighetorii – 109 m
Str. Prundului – 477 m
Str. Rahovei – 89 m
Str. Redutei – 99 m
Str. Rezervoarelor – 310 m
Str. Rozmarin – 215 m
Str. Salcâmului – 126 m
Str. Silviculturii – 212 m
Str. Sondei – 319 m
Str. Taberei – 198 m
Str. Târgu Mureş – 192 m
Str. Târnava Mare – 267 m
Str. Târnava Mică – 169 m
Str. Teilor – 387 m
Str. Trandafirilor – 853 m
Str. V. Babeş – 376 m
Str. Văii – 80 m
Str. Viitorului – 182 m
Str. Voila – 3.126 m
Str. Zimbrului – 206 m
Străzile pe care va fi reabilitată reţeaua de canalizare
Calea Doftanei – 647 m
B-dul. Carol I – 260 m
Str. Mihai Eminescu – 166 m
Str. M. Kogălniceanu – 524 m
Str. Orizontului – 209 m
Str. Republicii – 307 m
str Alex.Odobescu cand va fi modernizata? este intr-o stare foarte deplorabila,n-a fost modernizata cred ca de cand s-a asfaltat,strada cat si trotoarele sunt sub orice critica,creste iarba din trotoare,sper ca municipalitatea sa ia in consideratie si aceasta strada fiindca este prapad…
Stazile Crisuri respectiv Aleea Vanatori cui le lasati.Sau aveti ceva cu noi domnule Tiseanu
Foarte laudabila initiativa, dar ma intreb daca actuala canalizare centrala va face fata debitului marit prin extinderea canalizarii strazilor nominalizate? Poate ca ar trebui revizuita si marita si aceasta, mai ales ca-mi amintesc dimensiunile medii in diametru pe care le are conducta centrala pt. canalizare. Oricum, salut initiativa si doresc sa vad si realizarea ei!
Strada Al.Odobescu va avea canalizare din fondurile primariei, nu din acest proiect si apoi va fi reasfaltata.
Aleea Vanatori si str. Crisuri sunt cuprinse in lista de canalizari,dupa cum puteti vedea mai sus si apoi se vor moderniza.
Retelele principale cu probleme de debit vor fi refacute, dupa cum puteti urmari pe a doua lista din articol.
La o sedinta a Consiliului Local vecinul nostru, Dnl Marcu a cerut in numele nostru ca strada Al. Odobescu sa fie modernizata. raspunsul a fost pozitiv in sensul ca era trecuta intr-un plan de reamenajare, canalizare al Hidro Prahova urmand apoi sa fie asfaltata. Au mai fost facute solicitari si pentru alte strazi, s-a votat si aprobat, deci cu siguranta si Str. Alexandru Odobescu va fi asfaltata.
Strada e cu adevarat „praf”, sunt curios daca se va face ceva deoarece nistor si mai ales Dula sunt din zona. Pacat ca e in inima orasului.
Oare s-a mai schimbat ceva.In afara de borduri cu sclipici