Locuitorii din Poiana Câmpina au de mai multă vreme probleme legate de furnizarea apei potabile, serviciu public de care se ocupă de ani buni societatea Jovila Construct SRL Ploieşti. În această vară, însă, problemele s-au acutizat şi s-a ajuns ca sute de familii de pe străzile Răgman, Proviţei, Piţigaia şi Sterieşti să nu mai primească apă. În luna iulie, timp de două săptămâni, în zonele menţionate nu s-a furnizat deloc apă potabilă, pentru ca, ulterior, să se furnizeze după program: două ore dimineaţa şi două ore seara.
Conducerea societăţii Jovila a explicat această situaţie prin… pierderile mari din reţea şi preţul ridicat al apei pe care operatorul respectiv ar fi trebuit să-l plătească societăţii HidroPrahova pentru a beneficia de apă de la Paltinu, în condiţiile în care puţurile locale nu mai puteau acoperi necesarul de apă. Ca soluţie temporară, Primăria Câmpina a apelat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, adică la pompieri, care au adus apă cu cisternele şi au oprit… din poartă în poartă pentru a umple găleţile şi bidoanele populaţiei.
„În luna iulie, noi am trimis două adrese societăţii Jovila, prin care atrăgeam atenţia că suntem sub incidenţa codului galben de caniculă şi trebuie să asigure continuitate în alimentarea cu apă a populaţiei. Le-am atras atenţia că au oprit apa fără măcar să anunţe cetăţenii sau Primăria, că încalcă toate prevederile contractului încheiat pentru furnizarea apei şi că nu şi-au luat nici un fel de măsuri pentru a nu se ajunge la această situaţie neplăcută. Fiind caniculă, puteau face apel la cetăţeni eventual să folosească apa în mod raţional, dacă într-adevăr consumul era prea mare, dar nu aveau nici o scuză pentru întreruperea completă a furnizării apei, zile la rând. Conform contractului de concesiune, Jovila trebuie să furnizeze 135 litri de apă de persoană, pe zi, aşa cum s-a angajat”, ne-a declarat primarul comunei Poiana Câmpina, Alin Moldoveanu. Primăria Poiana a anunţat Prefectura Prahova şi alte instituţii abilitate în legătură cu situaţia existentă.
Din 2008, Jovila se află în insolvenţă
Cum Jovila nu a remediat problemele existente în alimentarea cu apă, Primaria Poiana a luat decizia rezilierii contractului cu societatea menţionată şi furnizarea apei prin intermediul operatorului regional HidroPrahova. Numai că, în timp ce se întocmeau documentele necesare rezilierii contractului, au apărut noi informaţii. Din aprilie 2008, Jovila se află în procedură de insolvenţă, Tribunalul Prahova desemnând un administrator judiciar care să se ocupe de această firmă. Administraţia locală nu avea cunoştinţă despre insolvenţă, dar odată cu problemele apărute în furnizarea apei potabile, administratorul judiciar a contactat Primăria comunicându-i că „nu au fost identificate soluţii de redresare în ceea ce priveşte pierderea generată de activitatea de furnizare a apei” şi că „începând cu 1 august 2012 se va denunţa contractul de concesiune a serviciului de apă şi canal”.
Care sunt următorii paşi…
Consiliul Local Câmpina a aprobat, la ultima şedinţă, intrarea comunei în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară prin intermediul căreia Poiana Câmpina va adera şa HidroPrahova. „Aşteptăm să aibă loc şedinţele AGA de la Asociaţia de Dezvoltare şi de la HidroPrahova prin care să ni se dea aprobarea pentru intrarea noastră în cele două structuri. Apoi vom semna contractul cu HidroPrahova, operatorul regional care va furniza apă pentru toată comuna. Noi avem deja un acord de principiu de la Hidro şi în baza acestui acord se derulează procesul de predare-primire a bunurilor aferente serviciilor de apă şi canalizare”, a mai afirmat Alin Moldoveanu.
Jovila va asigura furnizarea apei (patru ore pe zi) până la semnarea contractului cu HidroPrahova.
Gata au si inceput manevrele! Cine oare a numit reprezentantul consiliului local Campina in Hidro Prahova?
Ce a facut Hidro pentru Campina? un dezastru, sosele stricate dupa ce tocmai au fost asfaltate ( a se vedea str.Agriculturii si Cuza). Realizari Hidro? Cele mai mari tarife de apa !!! Tocmai „primarul” asta al vostru a avut un aport deosebit in sustinerea majorarii pretului apei in Campina. Se pare ca Poiana doarme….hihihi
veti plati apa si canalizarea cu …varf si indesat
Pana acum plateam cu varf si indesat lipsa ei si eram la cheremul angajatilor de la Jovila.Poate nu chiar toti agream ideea de a ne spala ,, mai rar”.