Administratie publica

Zona centrală nu va mai fi închisă traficului rutier în week-end

Consiliul Local Câmpina a abrogat hotărârea care prevederea restricţionarea traficului rutier pe bulevardul central în primul week-end al fiecărei luni şi cu ocazia sărbătorilor legale. Centrul municipiului va fi blocat doar atunci când se vor organiza evenimente cultural-artistice importante. „Această măsură se impune ca urmare a sesizărilor făcute de câmpinenii care locuiesc în blocurile din centru, sesizări referitoare la disconfortul produs de manifestările organizate în zonă”, precizează iniţiatorul proiectului, viceprimarul Ion Dragomir, în expunerea de motive.

Discuţiile asupra acestui proiect au fost destul de aprinse. Consilierii USL şi PP-DD au insistat că locuitorii din centru sunt deranjaţi de zgomotul produs de muzică atunci când în centru se organizează diferite acţiuni  şi mai ales de fumul de la grătare, iar astfel de acţiuni ar putea fi organizate în alte zone. Viceprimarul Ion Dragomir a vorbit şi despre „Târgul de bunătăţi” – manifestare care a avut loc periodic în Câmpina, în ultimul an: „Ştiţi că acest târg era organizat de două persoane private, care încasau sume uriaşe de la participanţi, dar nu dădeau nici un ban la Primărie? Asta în condiţiile în care Primăria plătea curentul electric şi salubrizarea! Să nu mai vorbesc de faptul că se uita aducerea unor toalete ecologice, că nu exista o chiuvetă unde să se spele pe mâini vânzătorii care ne vindeau apoi… produse ecologice. Nu aşa se face o treabă!”
„Păi cine era viceprimar atunci? Nu cumva tot dvs? Şi dacă ştiaţi toate aceste lucruri, de ce nu aţi spus nimic? Dacă izbucnea vreo epidemie?”, l-a întrebat consilierul PDL, Gena Preda, pe viceprimar. „Eu nu puteam să mă bag pentru că nu aveam nici o atribuţie în acest sens. Comisia de Cultură se ocupa de toate aceste acţiuni!”, a răspuns Ion Dragomir.
„Eu cred că am amestecat lucrurile rău de tot. Haideţi să le separăm şi să facem ceva bun pentru oraşul ăsta. Data viitoare, să venim cu un proiect în care stabilim acţiunile pentru copii, cum şi unde se vor desfăşura şi terminăm cu tot felul de târguri şi cu circul!”, a afirmat consilierul PSD, Gheorghe Tudor.

De cealaltă parte, primarul şi consilierii PDL au afirmat că proiectul cu închiderea circulaţiei în zona centrală a pornit tot de la solicitarile cetăţenilor, ca şi organizarea unor manifestări pe bulevardul central.
„A fost o idee de a veni cu ceva nou în week-end. Iar după ce Consiliul Local a aprobat restricţionarea circulaţiei în primul week-end, cetăţenii au fost cei care au propus ca, dacă tot se închide centrul, să organizăm diferite acţiuni. Şi am organizat mai multe manifestări pentru copii, târguri, ateliere de creaţie. E adevărat că Târgul de bunătăţi a fost apreciat parţial, din cauza preţurilor destul de mari ale produselor. Dar există multe alte acţiuni care pot fi organizate. Aş vrea să precizez că informaţia domnului viceprimar este eronată. Societatea care organiza Târgul de Bunătăţi a plătit de fiecare dată o anumită sumă la Primărie pentru acoperirea cheltuielilor. Eu cred că motivul pentru care unii consilieri nu mai vor să închidem traficul rutier în zona centrală în primul week-end al lunii şi de sărbătorile legale este de altă natură. Cred că închiderea circulaţiei i-a deranjat pe patronii anumitor magazine care funcţionează în centru şi de aici a apărut acest proiect…”

6 Comments

  1. Rapold says:

    Salut aceasta masura de intrare in CIVILIZATIE! Sunt unul dintre „beneficiarii gratuit din centrul municipiului” de spectacole ce trepidau geamurile cu decibelii peste norma europeana, de fum de gratare, etc. Motivatia d-lui primar ca de fapt erau deranjati patronii anumitor magazine este total falsa, mai ales ca si incasarile lor se mareau. I-as sugera d-lui primar sa mute aceste manifestari pe B-dul N.Balcescu in fata casei dansului si atunci poate ca ne-ar da crezare. Am sesizat acest disconfort printr-un consilier al opozitiei de anul trecut si stiti ce i-a raspuns d-l primar? Ceva de genul ca daca ne-a placut sa ne cumparam apartamente in centru sa suportam!

  2. celini says:

    Exista alte zone unde ar putea fi organizate astfel de manifestari,ci nu chiar in buricul orasului unde in acele zile este un haos total…

  3. ioana says:

    Eu am apartament in,,centru” la Poiana.Acolo discomfortul este creat de o multime de indivizi in stare de ebrietate, scutere, carute, camioane sprijinite de diversi care consuma bauturi alocoolice.Ca sa nu mai vorbim noaptea.Este adevarat ca am apartament in centru , dar centrul trebuie sa fie un model de civilizatie nu ghetou.Asteptam si reactia autoritatilor din Poiana.Ceva , timid se simte ,dar inca ,,circul continua”.

  4. ioana says:

    A, era sa uit gratarele !

  5. Laura Pop-Dumitrescu says:

    Eu sper sa nu se renunte la actiunile pentru copii si nici sa fie mutate cine stie spre ce periferie ca ar fi pacat. Sunt de acord sa terminam cu gratarele din centrul orasului dar sa se continue actiunile pentru copii eventual intr-un parc din Campina.

  6. domnii mei ,edili ai municipiului campina… organizati targ mercato,itlienii au beneficii ,aici la grosseto joia mercatino e binevenit ,haine,articole casnice,incaltaminte,fructe si legume,nu mici si bere,merg si ei ia iarba verde…pe cand asa ceva lanoi…?gabi

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *