Politica

Alexandru Anghel şi Daniel Neagoe, candidaţii PDL pentru colegiile parlamentare care includ şi municipiul Câmpina

Candidati PDLNumele celor doi candidaţi este vehiculat de mai multă vreme, dar zilele acestea, candidaturile au fost bătute în cuie. Roberta Anastase, preşedintele PDL Prahova, a venit ieri la Câmpina (direct la Fibec, la biroul deputatului Florin Anghel), unde a discutat cu acesta şi cu alţi colegi de partid despre candidaturi şi strategii de campanie. Surse din PDL ne-au declarat că zarurile au fost aruncate şi ceea ce s-a stabilit în culisele partidului va fi comunicat oficial, zilele următoare: Alexandru Anghel, fiul deputatului Florin Anghel, va candida în Colegiul 2 Deputaţi, iar Daniel Neagoe, fostul director al Poştei Române, va candida în Colegiul 1 Senat.
Daniel Neagoe este din Breaza, are 45 de ani, este inginer de profesie, administratorul unei firme private şi consilier judeţean PDL. A fost directorul Poştei Române până în luna mai a acestui an, când a fost demis de ministrul de atunci al Comunicaţiilor, Dan Nica. Acum, candidează pentru un mandat de senator în Colegiul 1 Valea Prahovei, care include localităţile Azuga, Buşteni, Sinaia, Comarnic, Cornu, Breaza, Adunaţi, Talea, Câmpina, Băneşti, Proviţa de Jos, Proviţa de Sus, Poiana Câmpina, Secăria, Valea Doftanei, Brebu, Şotrile, Băicoi, Scorţeni, Cocorăştii Mislii, Telega, Floreşti, Măgureni, Filipeştii de Pădure. Îl va avea ca şi contracandidat pe actualul senator George Severin (USL).
Despre Alexandru Anghel nu se pot spune prea multe lucruri, având în vedere că este foarte tânăr, nu a deţinut funcţii publice şi nici nu s-a implicat prea mult în politică. În ultimii doi ani, şi-a însoţit tatăl sau l-a reprezentat pe acesta la diverse evenimente publice. Îl va avea ca principal contracandidat pe Virgil Guran (USL). Colegiul 2 Deputaţi include localităţile Câmpina, Băneşti, Proviţa de Jos, Proviţa de Sus, Poiana Câmpina, Secăria, Valea Doftanei, Brebu, Şotrile.

20 Comments

  1. Rusinica says:

    Manevre.

  2. moga says:

    Sper ca dl Anghel jr sa/l ia consilier de imagine pe Carcioreanu! Sa vezi spectacol. Imi pare rau pt PDL dar mandatul asta e ratat. Alexandru e un tip absolut OK, dar ce te faci cu atarnatorii din jurul lui…

  3. inves says:

    Daca mai apuca sa candideze. Curtea de Conturi si DNA-ul ii asteapta de mult sa ajunga langa Costache !

  4. ionel says:

    3 comentarii asupra atricolului Unde sunt restul comentariilor le-ati sters??? nu da bine la public?

  5. admin says:

    Ionel, putina rabdare. Nu stam toata ziua la computer, pentru a da accept unui comentariu imediat ce este trimis. Mai umblam si dupa stiri… Ideea este ca se afiseaza numarul de comentarii de la o postare inainte de a fi moderate. Erau, intr-adevar, trei comentarii la acest articol, dar nu le puteai vedea pentru ca nu am apucat sa le dam accept, la momentul respectiv. Acum, sunt afisate.

  6. anonim says:

    Jenica, ce face Jenica?

  7. elvisarghir says:

    Pronosticul meu este 40% Alexandru, 38% Guran, 17% PP-DD . Iar senator va ramane George Severin , deputat va da la redistribuire al PP-DD .
    Pacat pentru primii doi dar si pentru Campina , isi vor scoate ochii degeaba.

  8. admin says:

    Din informatiile noastre, Jenica Tabacu nu candideaza la alegerile parlamentare. Daca este sau nu asa vom afla (oficial) saptamana viitoare, dupa sedinta Biroului Politic al PP-DD Prahova.

  9. Elly Sava says:

    domnule Arghir, sa inteleg ca excludeti complet un blat intre Anghel si Guran? eu nu l/as exclude!

  10. Rusinica says:

    sunt de acord cu elly

  11. amelia says:

    nu uitati ca in colegiul 2 deputati ,cu exceptia localitatilor Banesti,Brebu si Sotrile in toate celelalte sunt primari PDL foarte apropiati domnului Florin Anghel care in 2008 ,desi a pierdut alegerile in Campina a castigat colegiul cu voturile alegatorilor din comune;din aceasta persepctiva s-ar putea ca Anghel jr sa faca o surpriza neplacuta lui Guran dar chiar daca iese pe locul 2,sau pierde la redistribuire,va avea un inceput de cariera politica foarte bun.Sper numai sa nu fie dezamagit daca pierde si sa renunte la politica sau sa sara in alta „barca”.Succes Alexandru!!!

  12. anna says:

    Este exclus un blat intre Guran si Anghel!

  13. Cristina Mihai says:

    Corneliu Anastase, tatăl actualului preşedinte al Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a rămas în memoria colectivă a prahovenilor ca singurul apărător al regimului ceauşist. Performanţa a fost omologată în 22 decembrie 1989, când Anastase, aflat în funcţia de director al Uzinei „1 Mai” Ploieşti, a sudat porţile întreprinderii pentru a împiedica ieşirea la revoluţie a muncitorilor. Gestul a provocat furia oamenilor, care l-au alergat pe străzi, hotărâţi să-l linşeze. Furia acestora nu era îndreptată numai împotriva porţilor sudate, ci şi împotriva omului Anastase, care se remarcase printr-o răutate fără margini la adresa subalternilor. Directorul de la „1 Mai” s-a dovedit a fi în 22 decembrie un bun alergător, scăpând ca prin urechile acului de mulţimea dezlănţuită.O vreme apoi a dispărut din vizorul opiniei publice, luând calea Moscovei, la CAER, unde a lucrat în echipa de asistenţă tehnică pentru utilajele livrate la export de uzina „1 Mai”. După ce s-au liniştit apele, prin 1994, pe timpul guvernului Văcăroiu, Anastase a apărut pe scena politică şi s-a lipit de scaunul de subprefect al Prahovei. A trecut apoi în privat, pentru scurtă vreme, ocupând funcţia de director al firmei INSERV Ploieşti. S-a întors repede în politică, la ApR, condus atunci de Teodor Meleşcanu, devenind în scurt timp un apropiat al acestuia. Foştii colegi de la ApR Prahova spun că lui Corneliu Anastase îi plăcea să adune bani de la tot felul de oameni de afaceri dubioşi şi că, după campania electorală din 2000, a reuşit să-i facă o casă în Valea Doftanei fiicei sale Roberta, în timp ce ApR, cotat foarte bine la ora aceea, n-a reuşit să intre în Parlament.După alegerile din 2000, Corneliu Anastase s-a dus la PD, unde fiica sa, Roberta, era deja împlântată. După ce a ocupat o perioadă funcţia de consilier al lui Petre Petrescu, director general al Petrotrans, societate de distribuţie a petrolului, Anastase a devenit, în 2002, director comercial al acestei firme. În 2004, Petrotrans a fuzionat cu societatea Conpet, care se ocupa tot de transportul petrolului prin conducte, iar Corneliu Anastase a ajuns şef al secţiei mecanice la compania nou-înfiinţată. Aici îl găsim şi în prezent, ca şef al consilierilor directorului general al Conpet, director schimbat de trei ori până acum şi despre care se spune că are doar un rol de marionetă.Motivată mai mult sau mai puţin de ascensiunea tatălui ei, Robertei i-a plăcut politica încă de pe băncile liceului, când obişnuia să frecventeze sediul PD Prahova. Prin anii ’90, aceasta era vedeta Partidului Democrat din judeţ, remarcându-se prin concursurile de miss şi paradele de modă la care participa. „Am făcut paradă de modă şi tombole la partid ca să strângem bani, iar Roberta defila pe podium. Venea fără lnjerie intimă, iar noi eram destul de şocaţi atunci când vedeam aşa ceva, că nu eram obişnuiţi”, ne spune Paula Ivănescu, fost senator PD. În fapt, Paula Ivănescu este autorul moral al ascensiunii curioase a Robertei Anastase, pentru că aceasta a susţinut-o fervent în cariera sa politică.Paula Ivănescu îşi aduce aminte, acum cu amărăciune, cum a sprijinit-o pe Roberta şi cât s-a luptat cu colegii de partid ca să-i facă loc în politică. „Pentru o femeie era foarte greu să reuşească în politică. Poate de aceea am ales să susţin femeile care voiau să intre în acest domeniu. A fost greu şi pentru mine. Am dus-o la Bucureşti şi i-am recomandat-o lui Traian Băsescu şi lui Petre Roman. Petre Roman nici nu voia să audă de ea, că n-o plăcea deloc şi am fost nevoită să mă cert cu el pentru Roberta. În schimb, Băsescu a plăcut-o, pentru că-i plăceau femeile, şi a susţinut-o până la capăt. Trebuie să recunosc că şi pe mine m-a susţinut Băsescu”, ne spune Paula Ivănescu.Fostul senator PD Paula Ivănescu susţine că pe Roberta Anastase n-o plac bărbaţii, chiar dacă a fost aleasă, în prima tinereţe, miss România. „A fost dintotdeauna o femeie rea, iar eu nu mi-am dat seama decât prea târziu. În ziua în care bunicul său era înmormântat, ea ţinea conferinţă de presă la partid, iar asta spune foarte multe. În plus, este strigător la cer cum a putut să ajungă în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, când nu are capacitate de gândire şi de coordonare”, spune Paula Ivănescu. Chiar dacă îi datora totul, în 2007, Roberta Anastase a executat-o din funcţia de vicepreşedinte al PD Prahova pe Paula Ivănescu. „Eram ca un ghimpe acolo, pentru că încercam să-i împiedic pe Roberta şi pe tatăl ei, Corneliu Anastase, să stoarcă bani de la firme şi instituţii”, ne mărturiseşte fostul senator PD.Despre Corneliu Anastase, Paula Ivănescu nu are nici un cuvânt bun şi spune că este „o fiară, aşa cum fiica lui este o fiară în devenire”. „Tatăl lui Corneliu Anastase a fost şef la Tipografia din Ploieşti pe vremea lui Ceauşescu, ceea ce însemna foarte mult pe vremea aceea. La final, s-a îmbolnăvit de Alzheimer, dar Corneliu Anastase l-a lăsat să stea singur într-o cameăã până a murit, fără să-i treacă prin cap să-l ia la el şi să-l îngrijească. Mai mult de atât, Corneliu Anastase este un om foarte rău, care dispreţuieşte pe toată lumea. Chiar şi după ce a suferit un infarct în 2007, a rămas la fel de rău. La partid se poartă îngrozitor cu oamenii, îi înjură şi îi ameninţă tot timpul, îi presează cu banii, e o atmosferă de teroare. Aproape că nu mai intră nimeni acolo, decât cei care au bani de adus. Iar la Conpet tot el conduce, pentru că directorii puşi acolo sunt doar marionete”, ne spune Paula Ivănescu. Să mai amintim, din biografia familiei Anastase, cum s-a enervat Roberta la sfârşitul anului trecut şi i-a făcut cadou tatălui ei o parcare privată pe domeniul public. Şi asta pentru ca muritorii de rând să nu se mai amestece cu asemenea perle ale politicii româneşti.

  14. Un Campinean says:

    Ce bine documentat este materialul publicat de Cristina Mihai. Ne poti da si sursa informatiilor ??? Te rog sa te abtii daca materialul vine de la Severin sau Guran ca suntem satui de propaganda ieftina a lor

  15. admin says:

    Sursa textului – cotidianul.ro. Cel putin, noi acolo am citit acest articol.

  16. moga says:

    Preferam sa scrieti un articol atat de amplu despre cei doi candidati pe care i/ati prezentat!!!

  17. elvisarghir says:

    Sigur ca nu exclud un blat intre Anghel si Guran , cea ce ar fi mai de dorit , am evita sa ajunga in parlament un reprezentant al pp-dd , salvand astfel onoarea Campinei si asa sifonata de procentul luat de pp-dd la Campina la alegerile locale . Procent asa de mare ar lua PP-DD doar in Congo .

  18. admin says:

    Nu am scris noi articolul legat de Corneliu Anastase. A fost postat de un cititor, la comentarii, iar noi am indicat doar sursa articolului.

  19. Rusinica says:

    ce ne intereseaza de Anastase, cand avem baronii nostri proprii..

  20. Cristina Mihai says:

    Pai aceasta doamna,Roberta Anastase,vine la Campina sa sustina pdleul,
    sa sustina viitori parlamentari pdlisti.Cu ce moralitate?O tara intreaga a vazut-o cam a manarit votul la Camera deputatilor in favoarea pdleului.
    Florin Anghel am inteles ca va multe probleme cu justitia,asa ca s-a gandit sa-i lase fiului mostenire demnitatea de deputat.Ramane ca dumneavoastra campinenii sa decideti.Tiseanu s-a apucat de lucru ca in fiecare an:
    asfalteaza,pune borduri,conducte,pentru ca lucrarirle facute anii anteriori au fost facute de mantuiala..

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *