Politica

Liviu Corcodel, fost candidat la Primăria Câmpina: „Nu-mi mai trebuie politică!”

Liviu CorcodelScriam, zilele trecute, că de organizarea Partidului Forţa Civică în Câmpina şi în localităţile din jur se va ocupa un comitet de iniţiativă din care fac parte, printre alţii, Elvis Arghir, Liviu Corcodel şi Valentin Chiriacopol. Anunţul a fost făcut de Elvis Arghir, fost consilier local şi fost preşedinte al Partidului Verde. Acesta ne-a declarat că, împreună cu Corcodel, Chiriacopol şi alte câteva persoane, va încerca să constituie organizaţii locale pentru partidul lui Mihai Răzvan Ungureanu. După apariţia ştirii, Liviu Corcodel ne-a contactat şi a negat că ar face parte din respectivul comitet de iniţiativă: „Nu am avut nici o discuţie pe această temă cu Elvis Arghir sau cu altcineva. Vă spun sincer că nu mă mai interesează să fac parte din vreun partid. Am încercat să mă implic în acest domeniu, să candidez, am văzut cum stau lucrurile şi am decis că, gata, nu-mi mai trebuie politică! Poate voi susţine vreo formaţiune politică, dar fără să fiu membru de partid şi fără să candidez”, a afirmat Liviu Corcodel.
Vă reamintim că Liviu Corcodel a fost membru al PDL Câmpina, apoi, pentru scurtă vreme, vicepreşedinte la PSD Câmpina, pentru ca, înaintea alegerilor locale din vara acestui an, să reorganizeze PNGCD şi să candideze la Primărie din partea acestei formaţiuni politice.

4 Comments

  1. Franco says:

    Si „Politica” are nevoie de consumabile deci e ceva normal .

  2. liviu corcodel says:

    Ptr. Franco Pentru oameni de teapa ta(pamant de flori) nimeni nu e bun, ci doar voi cei care critica-ti si nu face-ti nimic ptr societate. Nici macar numele real nu-l afisati ca va e rusine si de voi.

  3. Teodor Tiseanu says:

    Stati linistit, domnule Corcodel, pentru ca intotdeauna vor exista unii carora nu le va conveni nimic.

  4. am vazut,si eu vorbesc mai bine,bine ca nu s-a aliat cu ppdd,pierdea ,caminenii .

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *