Politica

„Terenul sintetic de la Petrol este iniţiativa mea, dar nu va fi al meu”

Afirmaţia aparţine preşedintelui PNL Câmpina, Virgil Guran, şi a fost făcută în cadrul conferinţei de presă a USL, de astăzi. Să detaliem acest subiect. Consiliul Local a alocat, la ultima şedinţă, 900.000 lei pentru realizarea unui gazon sintetic la terenul de fotbal din incinta bazei sportive Petrol. „Da, va fi o suprafaţă sintetică, de calitate, cu o garanţie de 15 ani, pe care se va putea juca 24 de ore din 24. Terenul va putea fi folosit de sute de copii din Câmpina. Este iniţiativa mea, dar terenul nu va fi al meu, aşa cum spun unii. Iar investiţia va fi amortizată, pentru că nu va mai trebui să se investească anual în întreţinerea terenului, plus că terenul va putea fi închiriat unor echipe care vin în cantonament în zona noastră. În definitiv, suma este un pic mai mare decât cea alocată rondului de la Fibec”, a declarat Virgil Guran. Liderul PNL spune că va demara o campanie de strângere de semnături de la populaţie pentru demararea acestui proiect şi „sunt convins că vom strânge câteva mii de semnături de la oameni”.
În ceea ce priveşte sala de sport de la Petrol, care arată jalnic şi pentru care nu sunt prevăzute fonduri, Virgil Guran consideră că ar fi foarte greu de reabilitat şi „cred că mai bine construim o sală de sport polivalentă în Câmpina, pentru că este nevoie de aşa ceva!”

11 Comments

  1. irina says:

    Va multumim dl Guran pentru ajutor si pt initiativa dvs, ca noi,tineri sa avem si sa dispunem de un asemenea teren ….Campina are nevoie de un om ca dvs.Bafta multa

  2. celini says:

    Felicitari Dl Guran,avem nevoie de asa ceva in Campina

  3. miky says:

    mai bine un teren decat un rond adica o gramada de pamant care a costat miliarde

  4. cetatean says:

    bun si un teren sintetic, dar bun si un rond, nu poti compara merele cu capsunica

  5. Sarbu Marilena says:

    D-lui Guran ar trebui sa i se faca cunoscut ca exista un proiect de construire a unui campus scolar la Camin Petrol, inca din anul 2010, care contine o sala de sport polivalenta, amenajare terenuri pentru fotbal,tribune, vestiare,amenajare teren pentru antrenament fotbal, (langa Bazin de inot) atletism si volei.Proiectul se afla in faza de asteptare la Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia.Decat sa fie demolata Baza sportiva,mai bine s-ar face demersuri pentru acceptarea acestui proiect si s-ar efectua cu fonduri europene.

  6. florina says:

    Sunteti un om de nadejde , dl Guran…va multumim ca sunteti alaturi de noi.Va sustinem !

  7. adytza says:

    Va fi un pas important pentru orasul nostru daca aceste proiecte se vor pune pe picioare. Multumim D`le Guran Virgil!

  8. Rusinica says:

    stie ca exista, doar ca vrea mocangeala

  9. Mult mai usor sa renovezi sala de sport…mai exact hala si sa devina functionala decat demolare+constructie de la0

  10. Horia Tiseanu says:

    Este bine ca dl. Guran se preocupa de modernizarea bazelor sportive.
    Vin totusi cu o observatie: sensul giratoriu a costat 350.000 lei(fara cheltuielile pentru instalatiile electrice, iar pentru terenul de sport s-a alocat o suma de 900.000 lei. Vi se pare ca sensul giratoriu costa”‘un pic mai mult”?

  11. anna says:

    trebuia sa veniti cu o observatie, altfel nu se putea 🙂 !!!!…..dl Guran se preocupa mult..pe langa altii….si pt asta va multumim D”le Virgil

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *