USL îşi asumă doar parţial Festivalul “Serbările Toamnei” cu cheltuielile aferente

Categorie: Politica 3 septembrie 2012

USL USL îşi asumă doar parţial Festivalul Serbările Toamnei cu cheltuielile aferenteDeclaraţii foarte interesante făcute astăzi în conferinţa de presă a USL Câmpina, în legătură cu Festivalul “Serbările Toamnei”. Vă reamintim că noua majoritate din Consiliul Local (USL şi PP-DD) a suplimentat suma alocată de la bugetul local, pentru această manifestare, de la 170.000 lei la 235.000 lei. Asta, în condiţiile în care, în ultimii ani, PNL şi PSD au criticat permanent festivalul, iar liberalii au insistat mereu că astfel de acţiuni trebuie realizate cu atragerea unor sponsori puternici, nu cu bani de la bugetul local. “Eu nu mă dezic de ceea ce am spus până acum în legătură cu Serbările Toamnei! Dacă eu ieşeam primar, astfel de acţiuni nu se mai organizau în acest mod! Dar câmpinenii l-au votat pe Tiseanu primar, iar unii dintre ei şi-au dat voturile PP-DD, partid care sprijină astfel de festivaluri. Înseamnă că oamenii vor astfel de festivaluri”, a afirmat preşedintele PNL Câmpina, Virgil Guran, care este şi consilier judeţean. Guran a mai spus că majoritatea locală este formată dintr-o alianţă (USL) şi un partid (PP-DD) şi fiecare vrea să-şi pună în practică programele prezentate în faţa cetăţenilor. “Câtă vreme USL şi PP-DD vor lucra împreună, încercăm să materializăm ce am promis fiecare în campania electorală. PP-DD s-a axat pe latura culturală şi trebuie să-l susţinem”, a mai declarat Virgil Guran, inducând astfel ideea că PP-DD şi Jenica Tabacu sunt la originea sumei mari alocate pentru festival.
Următoarea declaraţie a lui Guran a fost şi mai clară: “Cei care, în campania electorală, au spus că au ca prioritate crearea de locuri de muncă şi nu astfel de festivaluri au acum opt consilieri locali din 19″. În traducere liberă, USL are 8 consilieri şi nu poate decide nimic… Decât cu PP-DD, desigur.

Consilierul PSD Gheorghe Tudor a fost ceva mai direct şi mai tranşant: “Vă spun sincer, eu aş fi direcţionat banii de la Hora Prahoveană şi Serbările Toamnei spre un proiect mult mai important din punctul meu de vedere – modernizarea zonei de agrement Fântâna cu Cireşi, lucrare pe care o tot amânăm şi e păcat. Putem transforma această zonă într-o oază de linişte şi de verdeaţă, e un loc deosebit, se pot face atâtea acolo. Trebuie să începem cu o împrejmuire, ca să nu mai găsim oi şi capre în singura zonă de agrement a Câmpinei”.

“Haideţi să vedem mai întâi festivalul, apoi să ne dăm cu părerea despre suma alocată. O să fie ceva deosebit, o să vedeţi. Până la urmă, acest festival este singura manifestare care se desfăşoară în Câmpina şi care se adresează tuturor cetăţenilor. Vom publica absolut toate cheltuielile legate de acest festival şi o să vedeţi că sunt preţuri normale. Nu sunt umflate, nu ia nimeni nici un comision pentru nimic, totul e la vedere şi legal”, a afirmat şi preşedintele Comisiei de Cultură a Consiliului Local, Florin Frăţilă (PNL).

20 comentarii to “USL îşi asumă doar parţial Festivalul “Serbările Toamnei” cu cheltuielile aferente”


  1. cetatean spune:

    Mda, tipic romanesc:
    1. timp de 3 ani USL Campina a criticat Festivalul Toamnei, zicand ca se poate face doar din sponsorizari
    2. au venit alegerile si au luat majoritatea in consiliul local
    3. au uitat complet ce au criticat timp de 3 ani si au hotarat sa faca Festivalul Toamnei
    4. considerand mica suma de 1.700.000.000 lei vechi, au decis sa o mareasca la 2.350.000.000 lei vechi
    5. acum dau din coate si dau vina pe PPDD
    Concluzia e clara: neseriosi si pusi pe ros ciolan pe banii nostri

    RăspundeRăspunde
  2. marius spune:

    PP-DD şi Jenica Tabacu sunt la originea sumei mari alocate pentru festival !!!

    RăspundeRăspunde
  3. ruxandra spune:

    asteptam festivalul <3

    RăspundeRăspunde
  4. SA DEA DUMNEZEU O PLOAIE, LUMEA NU ARE LOCURI DE MUNCA,AM VAZUT OAMENI SARACI,IAR FOSTII CONSILIERI AU FACUT BURTICA MARE;DAR VA SPUN EU,NIMENI NU MISCA NIMIC.50% BOGATI50%saraci.

    RăspundeRăspunde
  5. Ciprian Murariu spune:

    Suma alocata de CL nu este nici pe departe mare! Putea sa fie de 10 ori mai mare, daca era capacitat si mediul de afaceri campinean, prin sponsorizari! Atunci aveam si eu senzatia ca s-a mai reglat cate ceva in societatea civila. Problema e ca mediul de afaceri campinean nu raspunde la astfel de manifestari deoarece nu are potenta economica necesara! Dace intr-un an de zile strategia USL – PPDD si vointa Politica a primariei se concentraza pe sprijinirea mediului de afaceri, e posibil ca , la anul, jumatate din suma sa provina din surse private! Trebuie sa cerem asta de la CL si de la primar… si sa speram! :)

    RăspundeRăspunde
  6. elvisarghir spune:

    Festivalul Toamnei este un lucru bun , suma este pe acolo , alta este problema . Seriozitatea si corectitudinea fata de campinenii care te-au votat . Sa inteleg ca de fapt USL-ul se subordoneaza PP-DD ??
    Poate ar fi bine sa candideze pe liste comune la urmatoarele alegeri !!!

    RăspundeRăspunde
  7. anonim spune:

    Surpriză: am o fotografie cu Mihaela Baroianu, consilierul primarului, de la 1 Decembrie 2010, locația New Lac. La CHIOLHAN. Cine credeți că mai apare în poză? Printre alte personaje și bucate alese, este și domnul – lup moralist – Frățilă Florin.

    RăspundeRăspunde
  8. Rusinica spune:

    Sunt clar subordonati PPDD-ului. Bravo lui Jenica, ca ii manevreaza ca pe spiritul lui Hasdeu:)

    RăspundeRăspunde
  9. Bogdana C. spune:

    Dl Guran a riscat mult cu afirmatia aia cu 8 consilieri, mi se pare supertare, e baiat destept si printre putini care nu se tem de gura dnei Tabacu Jenica.Totusi sa stiti ca la adica, daca dl Guran si dna Tabacu candideaza vreodata la acelasi post cred ca dna Tabacu castiga detasat, stie sa fie foarete convingatoare si vine de la un partid aflat pe val.

    RăspundeRăspunde
  10. cetatean spune:

    nu e vorba de partid, e vorba de bani…USL ar trebui sa aiba sange-n ….. si sa recunoasca ca ei au votat aceasta suma enorma pentru festival si ar mai trebui sa aiba decenta sa recunoasca ca acel ong sterge niste datorii din campania USL(f f multe, de altfel)

    RăspundeRăspunde
  11. adytza spune:

    Sa speram ca va fi ceva mai aparte anul acesta…Mult succes echipei care se ocupa de acest proiect…

    RăspundeRăspunde
  12. florina spune:

    Asteptam festivalul…si vom vedea cum o sa fie ..sa speram ca va fi ceva frumos si pe placul tuturor…Succes echipei

    RăspundeRăspunde
  13. mihai spune:

    Ce de invidiosi….. ba pe Jenica, ba pe PP-DD,ba pe Fratila,…. ati vrea sa ninga, ati vrea sa fie cutremur,orice,numai sa nu iasa bine, ce oameni….stai sa vedem ce iese si dupa aceea……..

    RăspundeRăspunde
  14. Ing. A. Florescu spune:

    Partidele politice ar trebui sa isi asume toate lucrurile pe care le fac. Situatia insa este imorala, daca nu chiar nesimtita in Romania si bineinteles si in Campina. Stiu din conferinte de presa si articole in ziare locale si judetene in care cei de la PNL si PSD Campina se plangeau constant ca Festivalul Toamnei nu aduce un plus Campinei, tocmai din cauza banilor. Acum insa, venind la putere si avand majoritate in consiliul local, maresc la uluitoarea suma de 235.000 RON. Nu ca m-as pricepe, dar dintr-un calcul sumar din ce am gasit pe net informatii, mai mult de 130-150.000 nu costa festivalul, in banii acestia putand fi adus si Michael Jackson si Hendrix(ironic).
    Deci domnilor de la USL Campina, lasati va rog minciunile si demagogia gen “…” si orientati-va spre binele civic, nu spre folosul personal.
    O zi buna,
    Alexandros Florescu, fost campinean

    RăspundeRăspunde
  15. Jenica Tabacu spune:

    “Serbarile Toamnei” au fost organizate in Campina, pentru prima data, in 2008. M-am implicat in organizarea primei editii, facand voluntariat. Si a iesit foarte bine din moment ce ziaristii au etichetat serbarile ca fiind “un festival reusit”. Multi spun ca prima editie a fost cea mai buna. Au urmat celelalte editii, in fiecare an… La inceputul acestui an, “Serbarile Toamnei” au fost incluse in agenda culturala a municipiului Campina, prin voturile consilierilor locali. Consiliul local Campina a dorit si a votat ca ele sa fie organizate si in acest an. Nu PP-DD-ul (care la acel moment nu avea reprezentanti in CL) si nici Jenica Tabacu (care nu mai era in CL din 2009). Nu s-a pus in discutie niciodata suprimarea lor, dar noua majoritate in CL si presedintele comisiei de cultura si-au exprimat dorinta de a organiza ceva cu totul aparte fata de ultimele trei editii, fara kitsch. In ceea ce ma priveste, atunci cand mi-a fost cerut un sfat in legatura cu acest eveniment l-am dat pentru ca aveam oarece experienta castigata in 2008. Si nu l-am dat in numele PP-DD, ci ca persoana ancorata in fenomenul cultural, voluntara si cu bune intentii. In privinta bugetului alocat “Serbarilor Toamnei”, consider ca este normal ca fiecare cheltuiala sa fie justificata in fata campinenilor.

    RăspundeRăspunde
  16. Rusinica spune:

    Trebuie justificate, insa nu trebuie umflate cheltuielile.

    RăspundeRăspunde
  17. Horia Tiseanu spune:

    Mi se pare normal ca suma sa fie justificata.
    Este o singura problema: aceea de nu fi las si de a-ti asuma suma dupa ce ai votat-o in consiliul local. Ma refer la USL!

    RăspundeRăspunde
  18. Ing. A. Florescu spune:

    USL si PPDD, a nu se uita. Si voi, cei din PDL, ati facut greseli legate de Festivalurile Toamnei, dar macar voi nu ati finantat o suma atat de mare din banii campinenilor, cum fac cei din USL. Macar sa taca, vorba aia: “Hotul striga hotii”.

    RăspundeRăspunde
  19. Marcela spune:

    Asta da spirit de echipa domnule Guran! In loc sa va asumati deciziile luate impreuna cu alianta locala din care faceti parte, la prima critica faceti un pas inapoi si aratati cu degetul spre altii. Pana si Jenica Tabacu e mai barbata, nu cred ca ea ar fi facut asa ceva. Si sa spui ca oamenii au serbari pentru ca l-au votat pe Tiseanu primar si pe PPDD in consiliu mi se pare strigator la cer, ati gandit mult ce ati spus?

    RăspundeRăspunde
  20. Rusinica spune:

    pana la a gandi mai e..las ca Guran candideaza la deputati..sunt curios cu ce ne va aburi/prosti in fata

    RăspundeRăspunde


Comenteaza !


  • You Avatar
  • PUBLICITATE

    Medimfarm mica

    Nou

    Infinity Fashion

  • Comentarii recente

  • Categorii

  • Arhivă

  • Abonare la ştiri

    Introduceti adresa de email:


    RSS Feed
    ŞTIRI
    campinaph.ro
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    image description

    Servicii vidanjare

    Neptun

  • PUBLICITATE

    Reclama-centrale-2x-GIF