Administratie publica

Atmosferă de… Crăciun, la şedinţa Consiliului Local Câmpina

Sedinta CL CampinaConsiliul Local Câmpina nu încetează să ne uimească. Şedinţa de aseară a fost prima din actualul mandat în care nu au existat discuţii aprinse, şicane politice, tensiuni, contre, acuzaţii etc. Asta, în condiţiile în care se apropie campania electorală şi, de obicei, situaţia stă altfel. Aseară, însă, toată lumea era prietenă cu toată lumea. Cu o singură excepţie, proiectele de pe ordinea de zi (17 la număr) au fost votate în unanimitate. Doar la şedinţele de dinaintea Crăciunului mai existau atâta pace şi prietenie în rândul consilierilor câmpineni. Asta demonstrează că se poate…
Cert este faptul că, dincolo de unanimitatea din plenul şedinţei, au existat negocieri între grupurile politice din CL, înţelegeri anterioare şedinţei şi totul a mers ca pe roate. Toată lumea prezentă, toată lumea înţelegătoare, glume bune, soluţii bune la idei noi şi o doză importantă de administraţie locală în locul politicii. Până şi proiecte delicate, respinse la şedinţele anterioare, cum ar fi cel legat de reabilitarea termică a blocurilor de pe Bulevardul Carol I sau cel referitor la situaţia unor staţii pentru transportul public, au trecut fără probleme, iar la la rectificarea bugetară nu am mai văzut de multă vreme un aşa consens.

3 Comments

  1. Hai Romania says:

    Felicitari domnului primar Tiseanu ca s-a tinut de cuvant cu proiectul de anvelopare a blocurilor, cu tot cu opozitia de … marca USL, care s-a opus de 2 ori! Felicitari! Spor la treaba in continuare!

  2. Lenesu' says:

    Hai Romania – Sunt convins ca pana si Tiseanu s-a saturat sa tot fie pupat in ….. frunte de toti pupinfruntistii. Hai sa-ti dau reversul la comentariile tale: tot ce se face rau in Campina, e din cauza primarului si tot ce se face bine, e din cauza USL-ului! Nu-i asa ca e penibil?! Suna a gluma proasta?! Asa suna si comentariile tale in care doar primarul ii bate si pe Fat Frumos si pe Greuceanu si pe zmei cu mama lor cu tot! Penibil!

  3. Hai Romania says:

    Serios?

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *