Candidatul ARD în Colegiul 1 Senat, Alexandru Matei, şi candidatul ARD în Colegiul 2 Deputaţi, Alexandru Anghel, s-au întâlnit astăzi cu o parte a electoratului din Poiana Câmpina şi apoi Câmpina. În cadrul acestor întâlniri, cei doi candidaţi şi-au prezentat programul electoral pe care doresc să-l pună în practică dacă vor intra în Parlament. „Este un program de dezvoltare a zonei noastre, un program care are la bază colaborarea dintre parlamentar, primar şi cetăţean şi pe care noi o considerăm esenţială. Nu este un program politic şi poate fi pus în aplicare indiferent de cine guvernează ţara! Vom pune în practică acest program cu fondurile europene pe care le vom accesa împreună cu administraţiile locale în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară şi care, din 2013, nu vor mai veni pe localităţi, ci pe asocieri de localităţi. Administraţiile locale vor deveni producătoare de energie verde şi astfel vor fi economisiţi foarte mulţi bani de bugetul local, bani care vor putea fi utilizaţi apoi pentru diferite programe sociale şi investiţii locale. Cel mai important lucru este acela că programul nostru va crea 5.620 locuri de muncă la nivelul colegiului”, a spus Alexandru Anghel. Producerea de energie verde este o idee nouă în zona noastră, dar în alte ţări europene se practică de mai multă vreme. Ce înseamnă acest lucru? Construirea unor câmpuri de panouri fotovoltaice prin intermediul cărora administraţiile locale îşi vor asigura gratuit consumul de energie electrică.
„Este un program unic, niciun candidat la alegerile parlamentare nu a venit în faţa electoratului cu aşa ceva. Un program din care lipseşte complet politica şi care se adresează direct oamenilor. Este structurat pe domenii din viaţa noastră de zi cu zi: dezvoltare industrială, dezvoltare agricolă, turism, sănătate, învăţământ, transporturi, infrastructură şi altele, toate acestea legate de o finanţare clară. Nu cerem şi nu avem nevoie de bani de la bugetul de stat, nu vom fi niciodată la mâna politicului pentru punerea în practică a acestui program”, a afirmat medicul Alexandru Matei, candidatul ARD în Colegiul 1 Senat.
La cele două întâlniri de astăzi cu alegătorii au fost prezenţi şi primarii şi consilierii locali PDL din Colegiul 1 Deputaţi.
Vezi prima poza, doar pentru faptul ca e moldoveanul ala in poza langa A.Anghel nu am sa mai votez!
Am auzit ca discursurile celor 2 au fost excelente. Pe mine personal, m-au convins. Votez Alexandru Anghel si Alexandru Matei.
Doctorul Alexandru Matei trebuie sa raspunda fata de contractul dezastruos pe care l-a semnat in calitate de manager al spitalului municipal,iar Alexandru Anghel,este baiatu’lu’taticu’Florin,care a mintit electoratul din Prahova ani la rand.
Minciunile familei Anghel sunt bine cunoscute…Nu mai avem nevoie de inca o generatie de minciuni…
eu ii votez, sunt net superiori fata de cei de la USL, in primul rand nici unul dintre ei nu a fost condamnat ca Guran, deci q.e.d.,votez ARD
Traian Basescu mi-a taiat salariul cu 25%,banca mi-a luat casa…asa ca votez USL,deputat Virgil Guran…
Litigiul cu Romgermed sigur va fi castigat de Spital,doctorul Matei a semnat un Contract perfect legal numai ca modul de facturare si contabilizare a fost gresit si pentru asta nu este el vinovat ca doar nu ar fi trebuit sa fie si contabil;dar vad ca nu scoate nimeni o vorba despre faptul ca avizul de legalitate a fost dat de jurista de atunci Livia Lupu-acum in aceeasi functie la Spitalul Voila si candidat pe listele USL la alegerile locale, ca si doctorul Pitigoi, tatal consilierului local Ionut Pitigoi a semnat acel contract;Cristina Mihai, foarte informata numai cand este vorba de doctorul Matei, va mai curge multa apa pe Dunare pana cand cineva din neamul tau sa aiba caracterul si profesionalismul lui;cred ca esti un(o)frustrat(a),mic(a)si de inaltime si la suflet,cu studii la seral si fara pic de cultura………?
Lui Tatulici i-a fost luata casa de banca, am inteles banca era a lui Anghel sau Matei?de ce nu ai plecat sa muncesti in domeniu privat,sa castigi mai mult si sa nu iti pierzi casa?Stiu, la privat programul nu este de 8 ore fix, si se „munceste”!!!
Ce au facut Severin si Guran ptr.Campina?????Votez clar ARD. Ptr.dl.Tatulici stim ca au taiat din salarii si pensii (criza)dar in urma cu mai multi ani toti am vrut schimbarea in bine dar nu tot cu aceeasi PSD-isti(PSD,PNL,PC,Becali si in Campina la consiliul local cu PPDD)
Doresc tuturor alegatorilor Sarbatori fericite.
Adrian Nastase(USL), a vandut Petrom si a devalizat economia nationala, urmand a ne reveni in minim 20 de ani.
Voiculescu(USL) a preluat presa, urmand a ne reveni cand moare.
Iliescu(USL) a omorat indirect mii de oameni la revolutie.
Guran(USL) se da om corect, dar a fost condamnat si se pare ca are certificat de nebun.
Votez A.R.D., clar!
amelia,
Vai,vai…dr.Matei nu este vinovat pentru contractul dezastruos semnat de spitalul Campina cu Romgermedul,vinovat este contabilul,care acum este la,la…asa face PDLul la nivel national,cand este vorba de dezastrul in care a adus tara…nu noi,psdul,pnl,oligarhii,mogulii,etc…Apoi nu am auzit ca dr.Matei sa opereze pe gratis,acum fiind in campanie electorala ar trebui sa ne spuna:……..Cred ca invarti o hartie pe la Anghel prin birou,treaba ta,dar nu mai da sfaturi la altii.M-am saturat de minciunile familiei Anghel,asa ca voi vota alti candidati,numai cei de la ARDE nu.
Pentru Amelia,
Traian Basescu a anuntat in 2009 ca salariile si pensiile nu se reduc,ca Romania nu este afectata de criza…eu l-am crezut pe presedintele tarii si am facut un imprumut la banca pentru a-mi cumpara o casa…Dar vai,in 2010,Traian Basescu a aparut brusc la televizor si a anuntat ca salariile bugetarilor se reduc cu 25%.Nu am mai putut sa platesc ratele si am pierdut casa.La privat,la domnul Florin Anghel,se plateste bine?Din cate am auzit nu,maxim 900 lei/luna,iar eu avem 1000 lei/luna rata la banca…
Ce faceti,adica ce munca aveti la firmele domnului Anghel Florin?
Eu voi face ce m-a invatat Roberta Anastase la alegerile locale din 2008.
Roberta Anastase a sfatuit atunci electoratul din Campina sa voteze PSDul,
decat sa-l voteze pe Anghel.
Ce treaba are una cu alta? Anghel fata de Guran, are firmele in Campina, toate taxele fiind platite aici. Guran are firma la Talea, pentru a face manevre ferite de ochii lumii. Sa fim seriosi Tatulescu, Anghel e cu 10 clase peste Guran.
Demagogie marca Guran.