Administratie publica

CL Câmpina a aprobat indicatorii pentru construcţia unui bloc de necesitate

În municipiul Câmpina există mai multe blocuri încadrate în clasa I de risc seismic. Aceste blocuri trebuie consolidate, dar lucrările nu se pot desfăşura atâta vreme cât apartamentele sunt locuite. Pentru rezolvarea acestei probleme, primarul Horia Tiseanu a iniţiat un proiect de hotărâre, aprobat de Consiliul Local în şedinţa de la sfârşitul lunii noiembrie, privind indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui bloc de necesitate pe Bulevardul Nicolae Bălcescu. În acest bloc vor fi mutate temporar familiile care locuiesc în blocurile marcate cu bulina roşie (cu risc seismic ridicat), pe perioada în care locuinţelor lor sunt consolidate.
„După realizarea lucrărilor de consolidare la blocurile afectate, oamenii se vor putea întoarce în apartamentele lor, iar locuinţele din blocul de necesitate vor fi repartizate tinerelor familii sau vor deveni locuinţe sociale, după cum va decide Consiliul Local, la momentul respectiv”, a declarat primarul municipiului, Horia Tiseanu.
Blocul de necesitate va avea demisol, parter, patru etaje şi mansardă, va fi format din două tronsoane, în total 72 de locuinţe (16 garsoniere şi 56 apartamente cu două camere).
Cele două tronsoane ale blocului vor fi separate de un rost seismic. Tronsoanele vor avea demisol în care va fi amenajată o parcare cu aproximativ 30 de locuri. Tot în demisol se va amenaja şi o camera de pompe şi un bazin de incendiu pentru hidranţii interiori din parcare. Valoarea totală a lucrării este de 19.285.094 lei, fără TVA.

2 Comments

  1. Vasile says:

    O masura benefica.Felicitari d-lui primar Tiseanu.Dar nu am vazut nici un asemenea bloc pe care sa fie aplicata o asemenea bulina rosie.Trebuie sa mergem la sediul primariei pentru a obtine informatii de o asemenea natura?

  2. Andrei Popa says:

    Acum sunt curios cine castiga contractul de construire. O firma „rosie”?

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *