Consiliul Local al comunei Poiana Câmpina s-a întrunit, săptămâna aceasta, în şedinţă extraordinară, pentru a dezbate şi aproba taxele şi impozitele locale pentru anul 2013. În linii mari, taxele şi impozitele locale s-au aliniat la prevederile Hotărârii de Guvern 1309/2012 emisă de Guvernul Ponta. Mai exact, acest act normativ stabileşte valori majorate cu rata inflaţiei (16,05%) pentru toate tipurile de taxe şi impozite, inclusiv pentru amenzile aplicate în teritoriu. „Consiliul Local a aprobat noile taxe şi impozite locale pentru anul 2013. Pentru populaţie, acestea vor fi la nivelul prevăzut în hotărârea Guvernului Victor Ponta, deci vor creşte în valori absolute faţă de nivelul aceloraşi taxe şi impozite de anul trecut, în vreme ce pentru persoane juridice am reuşit să acordăm o serie de facilităţi. Acestea sunt necesare pentru că astfel reuşim să atragem un număr tot mai mare de agenţi economici să-şi mute sediile firmelor în Poiana Câmpina. În total, 63 de societăţi au acum sediul la Poiana, ceea ce contează enorm pentru veniturile localităţii. Multe firme aveau la Poiana, în general, puncte de lucru. Mutându-şi aici sediile, vor plăti taxe şi impozite în comuna noastră. Asta înseamnă mai mulţi bani la bugetul local, deci vom putea realiza investiţiile pe care ni le-am propus”, ne-a declarat primarul comunei Poiana Câmpina, Alin Moldoveanu.
Poiana Câmpina, printre puţinele comune din judeţ fără arierate
Dincolo de numărul destul de mare al agenţilor economici care şi-au mutat sediile la Poiana, Alin Moldoveanu mai are un motiv de mulţumire: Poiana a încheiat 2012 fără datorii. „Suntem printre puţinele comune din judeţul Prahova care nu au înregistrat arierate la finele anului 2012. Chiar dacă, poate, pentru omul de rând acest lucru nu are o semnificaţie deosebită, pentru noi, ca administraţie locală, este foarte important. Pe de o parte, demonstrează eficienţa actului de management, iar pe de altă parte, ne permite să mergem la Consiliul Judeţean şi să cerem bani pentru investiţii, pentru realizarea unor lucrări, şi nu pentru a ne plăti datoriile”, a afirmat Alin Moldoveanu.
Revenind puţin la taxele şi impozitele locale, trebuie să explicăm un lucru. În luna decembrie, Guvernul Ponta a emis HG 1309 care stabileşte nivelul taxelor şi impozitelor locale pentru 2013. Această Hotărâre de Guvern prevede clar majorarea taxelor şi impozitelor cu 16,05%. Hotărârea (publicată în Monitorul Oficial 898/28 decembrie 2012) conţine o anexă care cuprinde valorile impozabile pentru toate tipurile de taxe şi impozite, diferenţiate pe tipuri de localităţi şi de zonificarea din interiorul unei localităţi.
Miercuri, 9 ianuarie, Guvernul a emis OUG 1/2013 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul taxelor şi impozitelor locale, ordonanţă prin care se face o derogare de la Codul Fiscal în sensul cu autorităţile locale pot păstra taxele şi impozitele la nivelul celor din 2012 sau le pot majora cu rata inflaţiei.
D-ul Alin Moldoveanu ne prezinta realizarile sale si ne spune,asa printre randuri,ca la Poiana Campina taxele si impozitele s-au majorat cu 16,05%.
Felicitari domnule Alin Moldoveanu…
Mai maica, pdl-ul ramane pdl ! Nu se dezminte nici de aceasta data ! Dupa ce au distrus aceasta natiune in ultimii patru ani, nici acum nu se lasa mai prejos, la nivel local ! Precum tatucul lui, tiseanul Campinei, care acum doi ani, in plin regres economic al urbei, a nenorocit campinenii, marind taxele si impozitele locale cu 20%, asa si urmasul sau alin, cu toate ca guvernul i-a dat posibilitatea sa NU mareasca taxele si impozitele locale, el o face ! Nu-l intereseaza de locuitorii comunei, nu-l intereseaza de nimic, respecta linia partidului : „sa bem sangele poporului ca noua sa ne fie bine” ! Bravos consateni poienari votanti ai lui alin ! Acum va simtiti bine, cand v-a lovit la portofel ? Sa vedem cu cine va mai planta copacei si va mai face parculete, de acum in colo, dupa ce a marit impozitele populatiei de buna voie ! Gata, distractia s-a terminat, urmeaza dictatura pdl !
Ne rad si curcile! M-am declarat un oponent al PDL-ului si al celor care il reprezinta, dar imi place corectitudinea! Chestia asta cu impozitele e delicata, mai ales ca romanul a invatat ca totul i se cuvine si ca trebuie sa primeasca moca mai de toate! Platiti impozitele, ca nu sunt chiar asa de mari! Si-asa, marite cu 16%… cat inseamna? Pentru cei mai multi, 16% inseamna doua pachete te tigari (pe an:D )….. ce nenorocire!!!….. Macar sa fiti bucurosi ca aveti pe ce sa platiti impozite!
Mai Mimi, mai. Guvernul Ponta, adica guvernul tamaduitor USL OBLIGA primariile sa mareasca impozitele, nu invers. Sau nu avem televizor?
Pt cangrena societății: tanti mimi îți scriu o singura data pt ca nu vreau sa-mi transmiti o tumoare canceroasă . Tu ești cea care a mărit taxele si impozitele, tu ești cea care a imbolnavit societatea românească, tu ești cea care a jefuit România, tu ești…, acum cel care … la comanda altor tumori, tu ești cel frustrat de faptul ca trăiești din mizeria pe care o creează cei ca tine, tu ești o sluga neputincioasa care nu poate trai decât din minciunile pe care le scri…
@ Andrei Popa
Mai Andrei, mai ! Se vede treaba ca ne uitam degeaba la televizor ! Ori nu pricepem limba romana ! Hai sa-ti povesteasca mama cum sta treaba cu marirea impozitelor, ca alta data sa nu te mai bagi in seama, in necunostinta de cauza. Conform Codului Fiscal (Legea 571/2003), o data la trei ani, si nu mai devreme, cum s-a intamplat la Campina, taxele si impozitele locale se indexeaza (se maresc, Andrei) cu rata inflatiei. OBLIGATORIU ! Este litera de lege ! Pina aici este clar ? Mai departe, ca sa pricepi si tu – daca erai atent si citeai ultimul paragraf din articolul de mai sus, stiai – prin O.G.1/2013, Guvernul USL, a dat o derogare de la aceasta prevedere a Codului Fiscal, in sensul ca „autorităţile locale pot păstra taxele şi impozitele la nivelul celor din 2012 sau le pot majora cu rata inflaţiei” ! Acum ai inteles, loaza nestiutoare, cum sta treaba si cine NU obliga pe cine, sa mareasca impozitele ? Sau ne uitam la televizor, asa, „ca viţelul la poarta nouă” ? Alta data ai grije cand si cu cine te bagi in seama !
App, sper ca stii ce inseamna cuvantul „paragraf” ! Nu?
Mimi, ia cauta tu frumos pe youtube sau pe alt site de genul declaratia lui Ponta, care a zis ca daca nu maresc impozitele, primariile nu mai primesc bani de la guvern. Asta nu se face nicaieri in lume. Si daca tot vine vorba de limba romana, forma corecta e: „Alta data ai grija”, nu „grije”. Atat. In maxim 6 luni o sa il regreti pe Boc cum fac babele cu Ceausescu.
Pt Cristina Mihai: Stimata Cristina Mihai sau….stimat domn Cristina Mihai , mai direct, pt ca așa sunt eu ,stimat cetățean … al societății : Nu am mărit taxele cu 16 % așa cum mănânci tu … pe acest site, de fapt cum mâncati mulți comentatori la multe articole, ci cu 6% pt persoane fizice si am scăzut cu câteva procente pt persoane juridice, aceasta formula fiind singura varianta de a pune in aplicare legea in vigoare , lege gandita de cei ca tine.. Te deranjează faptele mele realizate împreuna cu poienarii din următorul motiv : Esti o …, pt ca om nu te poate numii nimeni ( si stii asta ), un nucleu al minciunii , un rău care a făcut viața calvar multor oameni pe pământ
Domnule Alin Moldoveanu,
Inteleg ca prin turneele prin care mergi cu centura neagra,iei mereu bataie.Acum nu trebuie sa ne vorbesti urat aici,pentru ca la fel ca si stapanul tau,Florin Anghel,ai un dosar foarte incarcat,cu fapte penale…
Uite,ca-ti fac pe plac,mai citesc odata articolul si nu vad acel procent de 6%.
Sa inteleg ca ai ochii vineti de la ultima batatie pe care ai luat-o?!
Ne-am saturat de politica de 2 bani dusa de USL-ul lui Crin Antonescu si Voiculescu. Vrem monarhie:)
O sa-ti scriu si tie pt ultima oară stimata…stimat Cristina Mihai : sunt atât de fericit ca prin turneele in care merg si „iau bătaie „mai spăl din imaginea României pe care … ca tine au stricat-o.Crede-ma ca tie nu ti-am vb urat pt ca nu as putea sa o fac, trebuie sa intru in rândul … si numai … ca voi pot face asta. Am ffffff multe dosare acasă, pe strada, la serviciu , la competiții, la sala, da ,din nefericire le am la fel cum le are si majoritatea populației , in mintea … ca tine. La fel de sincer te compatimesc pt ca ti-ai dat seama uitandu-te in oglinda ca nu poti sa-ti depasasti conditia de sluga…..asta este karma ta.
Uite ca renunt la viciul cu tigarile si dau si 20% numai sa scap de drojdieri si toti dubiosii din comuna(si nu numai din centru).Vreau liniste si curatenie si se pare ca baietii astia 2(Moldoveanu si Costanda) au intentii marete,numai sa nu arunce cu banii pe la vreun Berechet sau Aripel ca protestez.
Pentru Alina S,
Sunteti chiar sotia d-lui Alin Moldoveanu?Dumneavoastra ce centura aveti?
INTENTII CU ,,GASTILE”AU ,ASA SE AUDE ,SA VEDEM CONCRET. Chiar vor reusi sa-l puna pe Dinu si politia comunitare la treaba.
Doamne, ar fi minunat!
Dau impozit si 30% daca ,,face curatenie” si voi vota cu amandoua mainile ,data viiitoare.
Au inceput sa distruga si prin parc, ca sa nu mai vorbim de disconfortul creat cand ii vezi tolaniti peste tot , cu bautura si ce la iese din gura.
EU CRED CA TOTUSI NU VA RAMANE ASA.Duta era moale , iar ,,Aurica” prietenul ,,borfasilor”.MI-AR PLACE SA AUZIM SI DE O SEDINTA A CONSILIULUI LOCAL UNDE SE VOR STABILI MASURI (SPER CAT MAI DRASTICE)privin ordinea si linistea publica, curatenia in comuna.
Am mari sperante.
Draga Cristin(el):Nu dau 2 bani pe vorbele tale,nici personal nu ai curajul sa ma infrunti.Nu sunt sotie de primar ba chiar am votat Usl si am luat o mare plasa.Tu nu stiu sincer unde rozi ciolane,secretara cui Usl esti?.
Numai orbita de invidie pe dl primar,Cord si Anghel si sa nu vezi ce au facut acesti oameni pentru oras.Acum sa vad cu prietenii tai ce realizati:scumpiri la Eliro…am scos porumbelul pacii.Servus
Buna seara dragi admin-i !
Am tot stat si am tot asteptat sa-mi fie moderat al mieu comentariu, ridicat cu ceva vreme in urma pe site-ul dumneavoastra ! Se pare ca am asteptat in zadar ! Credeam ca sunteti impartiali ! M-am tot amagit ca – data fiind apartenenta dvs. politica – sunteti de acord sa publicati si opiniile contra pdl, nu numai cele care va ridica-n slavi partidul de unde ati mincat o pita de atata amar de ani ! Se pare ca m-am inselat ! NU SUNTETI IMPARTIALI ! In alta sectiune a site-ului ce-l patronati, scrie asa ” vă informăm că acestea (comentariile) sunt moderate de noi, în sensul că nu vom publica pe site acele comentarii care conţin injurii, jigniri sau acuzaţii nefondate la adresa persoanelor despre care scriem sau la adresa altor persoane care comentează aici şi a căror părere nu este împărtăşită ” ! Atunci cum se poate ca dvs sa publicati toate ineptiile, batjocurile si jignirile aduse unor cetateni de catre acest incult primar alin ? Cum se poate ca sa ne fie cenzurate comentarii de bun simt si taioase la adresa primarului alin, si, in contradictie cu ele, sa publicati toate comentariile care conţin injurii si jigniri scrise de protejatul vostru asa-zis primar alin, noua ? Ce v-a suparat ? Faptul ca m-am adresat lui cu apelativul de ” cocalar analfabet” ? Pai asta este ! Cocalar de Ecaterina Teodoroiu din Campina ! De acolo provine ! Acolo s-a nascut ! Nici liceul nu a apucat sa-l termine ! Este un incult ! Intrebati-l unde a copilarit si cate clase a reusit sa termine pina la 20 de ani ! Credeam ca tineti la deontologia profesionala si ca puteti face fata cu onoare, unor afirmatii care va acuza de parteneriat fatis cu pdl-ul ingropaciunii noastre ! Se pare ca m-am inselat ! Cine nu e cu voi, e impotriva voastra ! Asa ca cenzurati tot ! Bravo ! Sa va fie rusine ! Cica va mai numiti si poienari ! Pe dracu’ ! Sunteti niste partinitori ! Astep cu infrigurare aparitia celor doua comentarii aplicate de mine ! Acesta si cel anterior, cenzurat din parizanat politic, de dumneavoastra ! Daca mai aveti o micronica urma de onoare !
Pt. „Tanti Mimi” – de la o persoana ca dvs. ne-am fi asteptat la un alt gen de comentarii, la o oarecare eleganta in exprimare si nu la asemenea jigniri, la asemenea expresii care nu va fac cinste. Supararea, nemultumirea, dezamagirea pot fi exprimate si cu alte cuvinte… Acesta este motivul pentru care nu v-am publicat primul comentariu si nu vom publica nici altele similare. L-am publicat pe al doilea pentru ca vrem sa va raspundem si ceilalti cititori sa inteleaga de ce o facem.
Pe de alta parte, nu sunteti dvs. in masura sa ne judecati pe noi sau sa vorbiti despre onoare. Nu protejam pe nimeni cu exceptia partenerilor nostri de publicitate si toti sunt la vedere, pe acest site. Nu sustinem nici un partid. Da, simpatizam si respectam persoane din toate partidele, dar atat. Daca cititi comentariile de pe acest site veti vedea ca sunt si pro si contra mai multor partide. Multe comentarii nu apar din cauza injuriilor pe care le contin si va asiguram ca sunt injurii la adresa unor politicieni si din PDL, si din PSD, si din PNL, chiar si din PPDD.
Referitor la „pita” pe care o mancam de „atata amar de ani” de la PDL, dvs. nu stiti ce vorbiti. Chiar nu stiti.
In ceea ce-l priveste pe Alin Moldoveanu, da, il sustinem in calitate de primar al comunei. Nu am crezut in el, am refuzat sa-i facem campanie electorala, nici macar nu l-am votat. Dar apoi am costatat, ca multa lume din Poiana, ca omul face treaba, ca in 6 luni s-au facut in Poiana lucruri pe care le asteptam de 20 de ani, poate. Moldoveanu nu e un om perfect, da, poate are un trecut, poate nu are intotdeauna limbajul potrivit functiei pe care o detine acum, dar peste 1.000 de oameni l-au ales si, va place sau nu, e primar. Si este un primar bun, chiar daca multi dintre noi nu credeam asta. Daca, totusi, aveti ceva de impartit cu el, poate ar fi mai bine sa-i spuneti in fata…
Tanti Mimi: sunt atât de fericit ca exista indivizi ca tine care nu pot dormi noaptea când „analfabetii ” si „cocalarii” fac treaba pt oameni. Ma bucura faptul ca te oftici atunci cand îmi merge așa bine!!!!ha ha ha ha!!!! sâc sâc sâc!!! Draga individ tanti mimiiiiiiiiii, eu zic sa vii sa-ti dai bac ul si licența cu mine, poate așa nu mai ești amagit si începi sa intri in rândul oamenilor, sau cocalarilor analfabeti cum îi numesti(stii fffff bine ca am capacitate sa te examinez).calca ți pe slugarnicie si vino ….hai te rog vino…te rog din suflet…..uite promit ca treci examenele !!!!
ehhhe tantii mmimiii nu sti cu cine te pui. examineaza f bine.vad ca sti f multe despre primar.il cunosti?intrebare ptr tanti mimiii .de ce crezi ca stam pe loc de 23 de ani?toata romanica este plina de astfel de primari.