Social

Banii de la Neptun, investiţi în îmbunătăţirea condiţiilor pentru micii pacienţi de la Secţia de Pediatrie a Spitalului Municipal Câmpina

Pediatrie 4La spectacolul caritabil organizat de societatea Neptun Câmpina în pragul Crăciunului 2012, Secţia de Pediatrie a Spitalului Municipal Câmpina, reprezentată prin dr. Maricica Grosu, şefa secţiei, a primit un cec în valoare de 15.000 lei din partea organizatorilor. Am scris despre asta la momentul respectiv. Între timp, reprezentanţii societăţii Neptun şi conducerea secţiei amintite au stabilit, de comun acord, cum să fie utilizaţi banii. Astfel, Secţia de Pediatrie are acum aparatură OMRON (cu aerosoli, pentru îmbunătăţirea respiraţiei) atât pentru sugari, cât şi pentru copiii de peste un an; medicamente şi materiale sanitare; pulsoximetre pentru monitorizarea activităţii cardiace şi a nivelului de oxigen din sânge. Pediatrie 1
Pediatrie 3
De asemenea, au mai fost achiziţionate patru frigidere, aparate de aer condiţionat, un computer pentru eliberarea reţetelor electronice şi un televizor. Frigiderele vor sta pe holurile dintre rezerve, iar televizorul va fi montat într-o cameră specială. O cameră mai mare, care va fi amenajată în curând şi care va funcţiona ca spaţiu de joacă pentru copii, dar şi ca loc de recreere pentru mămicile internate alături de copiii lor.
„Vă daţi seama că mă bucur mult pentru toate aceste lucruri care contribuie la îmbutăţirea condiţiilor de acordare a asistenţei medicale, dar şi la îmbunătăţirea condiţiilor de de viaţă, ca să spun aşa, din secţie. Nu este prima dată când societatea Neptun sponsorizează Secţia de Pediatrie, dar pentru mine este o ocazie în plus să le mulţumesc reprezentanţilor acestei societăţi că sunt alături de noi şi ne sprijină”, ne-a declarat şefa Secţiei de Pediatrie, dr. Maricica Grosu.

Secţia de Pediatrie a Spitalului Municipal Câmpina are 35 de paturi şi trei medici – doi medici primari şi un medic specialist. Lor li se adaugă doi medici din ambulatoriul de specialitate al spitalului (policlinică).

3 Comments

  1. ionel says:

    Bravo, iata un lucru bun, toata stima doctorilor si sponsorilor.
    Mai multe firme din Campina ar trebui sa aiba acest obicei.

  2. Horia Tiseanu says:

    Stimati colegi, cred ca glumiti. Tot respectul pentru societatea Neptun care a sponsorizat sectia cu suma de 15.000 lei. Dar vreti sa credem ca se puteau cumpara toate dotarile amintitite ca suma de 15.000 lei? Sa fim seriosi. Propun „admin” sa ceara o detaliere a cheltuielilor facute.
    Mi se pare curios ca dna Maricica Grosu nu spune nimic despre dotarile asigurate de primarie din sponsorizarea societatii Kaufland in 2012.
    Daca este nevoie o voi face eu, pentru a nu se crede ca primaria a lasat sectia pediatrie in sapa de lemn…

  3. gica says:

    pai au zis doar de banii aia pt ca nu cumva sa zica lumea ca e meritul dvs, vor usl-istii aia versati sa iasa in fata

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *