Administratie publica

Domnule Frăţilă, aveţi o problemă! Aţi ajuns să vă susţină pedeliştii proiectele în plenul Consiliului Local Câmpina…

Florin FratilaConsilierul liberal Florin Frăţilă a lipsit la ultima şedinţă a Consiliului Local Câmpina. Unii dintre colegii consilieri au spus că omul are de susţinut un examen. Alţii, mai răutăcioşi, au pus absenţa pe seama faptului că Florin Frăţilă ar fi trebuit să conducă şedinţa, iar pe ordinea de zi se aflau proiecte destul de delicate, asupra cărora PNL, PSD şi PPDD nu căzuseră de acord. Oricum ar fi, nu absenţa e problema. În cadrul şedinţei s-au discutat şi proiectele iniţiate de Florin Frăţilă, iar în lipsa iniţiatorului, surpriză, n-a prea avut cine să prezinte aceste proiecte. Cum nu intervenea nici un coleg din USL sau din PPDD şi cum liniştea din CL devenea apăsătoare, s-a ajuns la o situaţie inedită – proiectele consilierului liberal au fost prezentate de consilieri ai PDL. Unul dintre ele a fost prezentat de Marian Nistor, altul de Daniel Telegescu, într-un haz aproape general. Nici celor doi pedelişti aproape că nu le venea să creadă că au ajuns să susţină ei proiectele iniţiate de consilierul liberal. Domnule Frăţilă, se pare că aveţi o problemă în majoritatea din CL, că rar s-a întamplat să nu vrea nimeni să prezinte proiectele unul coleg de partid sau de alianţă… Iar cum ei sunt mulţi şi dvs. singur, s-ar putea ca problema să nu fie la ei.

11 Comments

  1. Marian POPA says:

    Fratila este responsabil de respingerea finantarii TARGULUI MIERII CAMPINA 2013. A promis ca va sustine aceasta actiune care aducea un spor de imagine a urbei noastre si….s-a dus …la examen.!!! Ce examen ati sustinut d-le Fratila ????

  2. cristi says:

    Asa este!! Pentru ca stiti cum e proverbul ….”xxxxxxx” cand ajunge imparat prima data pe rude le „executa”….si cum domnul Fratilaa ajuns parerea mea doar datorita unei … de 0 (zero) lei sa ajunga consilier, acum crede ca este mare si tare si cine mai e ca el…..speram ca lumea sa-si dea seama si sa-l puna pe o linie mai moarta…plus ca nu are aer de liberal,mai repede de prm-ist….asa pentru interesul urbei, ca el se agita asa mult si are asa multe initiative sa nu se mai vada cand le trece pe cele cu interese FOARTEEE directe, ca de … nu putem spune pana nu avem probe,doar suspiciuni….

  3. ION GEORGESCU says:

    Mai … v-ati facut de ras,n-ati fost in stare sa aprobati o activitate utila orasului Campina. In toamna trecuta ati aprobat defilarea ,prin Campina,a majoretelor si carelor alegorice pentru propaganda electorala,iar acum ,penrtu o indeletnicire a multor locuitori v-ati facut de cacao…

  4. Andrei G. says:

    Aceasta e metoda USL-ista. Bun venit in comunism..

  5. Tudor says:

    incep sa se trezeasca liberalii astia si sa faca ordine in partid sau e doar o iluzie?pe aia de la pdl ce i*o fi apucat sa*i sustina proiectele? le*o fi fost mila sau sila?

  6. eu says:

    A sustine o activitate culturala nu inseamna sa cheltui bani aiurea cu mese festive, protocoale si pachete cu diferite produse din miere, doar pentru”alesi”. O activitate de traditie, benefica orasului a ajuns sa fie o portita de usurare a bugetului local.

  7. Andrei Popa says:

    Consider ca Targul mierii era un plus pt Campina, asa sigur se vor duce toti in alta localitate…Multumiri celor din USL pentru asta.

  8. Horia Frincu says:

    Sunteti invidiosi.E cel mai bun Consiliu de la Revolutie.Oameni deosebiti,campineni adevarati.

  9. Hai Romania says:

    Cred ca domnul Frincu este ironic pana la Dumnezeu:)

  10. horia says:

    Abia acum am vazut comentariul.Are o sclipire de inteligenta,genial ascunsa de privirea lombrosiana…

  11. spanish people says:

    pt horia francu: las-o usor cu „oameni deosebiti ….”, sau poate chiar nu-l cunosti pe … din foto sau prin ce manevre a ajuns acolo … hmmmm!!! Sunt localnici care stiu povestea acestui specimen uns consilier, dar toate la timpul lor !!!

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *